Postul de televiziune Digi24 a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu avertisment după ce a difuzat o ştire falsă despre părintele Calistrat. Aceştia au afirmat că „un călugăr influencer” ar „instiga” oamenii să meargă la Biserică de Înviere.
„Materialul, citind ce a scris părintele pe Facebook, e o minciună de la cap la coadă. Omul n-a instigat pe nimeni să vină la Biserică”, a spus tranșant Radu Herjeu, membrul care a și propus sancțiunea.
Consiliul Național al Audiovizualului a sesizat faptul că postul de televiziune „nu a prezentat cu bună-credință știrea” și „nu a prezentat și punctul de vedere al preotului” care făcea subiectul știrii.
„Omul a spus că el speră ca Dumnezeu să dea autorităților ideea să permită oamenilor să meargă la Biserică măcar o oră. Asta nu e instigare. Să spui fără să prezentați nicio secundă… În niciunul dintre materiale nu a fost prezentată postarea părintelui respectiv. N-ați dat citatul din el. Dacă l-ați fi dat, ar fi văzut toată lumea ce zice el. De ce ați discutat atât de mult despre o postare fără să o prezentați? Din punctul meu de vedere informația nici nu a fost corectă și nici nu a fost prezentată cu bună-credință”, a adăugat Radu Herjeu.
Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Orsolya Borsos, Ramona Sorescu și Nicolae Bălașa au mai votat aceasta somaţie.