Codruța Filip și Valentin Sanfira sunt doi dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică de petrecere de la noi din țară. Deși păreau mai fericiți ca niciodată, fiind căsătoriți de câțiva ani buni, cei doi au ajuns în prag de despărțire la începutul acestui an.
Vestea divorțului a șocat pe toată lumea, deoarece se afișau îndrăgostiți, până peste cap, de fiecare dată.
Codruța Filip și Valentin Sanfira au apărut în ipostaze fericite!
Surpriză mare pentru români! Codruța Filip și Valentin Sanfira au apărut, mai fericiți ca niciodată, în emisiunea lui Nea Mărin.
Aceștia fac parte din aceeași echipă, în cadrul emisiunii difuzate de luni până miercuri, pe Antena 1 și AntenaPLAY, începând cu ora 21:00.
Marți seară, concurenții urmează să fie supuși unei probe…alunecoase. Mai multe obstacole vor fi amplasate pe apă și greu le va mai fi celor doi artiști să se mențină pe picioare, conform materialului de promovare a show-ului.
Cu toate că vor cădea și se vor accidenta, cei doi cântăreți par foarte fericiți unul în compania celuilalt. Zâmbetul până la urechi al Codruței Filip arată clar fericirea pe care a simțit-o în compania lui Valentin Sanfira, în momentul filmărilor.
Valentin Sanfira, bun la casa omului! Ce calități are
În cadrul ediției de luni a emisiunii, Codruța Filip l-a dat de gol pe Valentin Sanfira. Blondina a avut numai cuvinte de laudă la adresa artistului, mărturisind despre acesta că este numai bun la casa omului.
Conform spuselor sale, se pare că interpretul de muzică populară știe să facă de toate: de la călcat și până la gătit.
Valentin Sanfira a adăugat și el alte câteva lucruri la care se pricepe, fiind mândru de abilitățile pe care le are.
„Știe să calce, știe să facă și mâncare”, a spus Codruța Filip. Valentin Sanfira a completat-o: „Știu să calc, știu să gătesc. Ce mai fac? Fac de toate în curte, știu să dau cu sapa, cu coasa, orice știu să fac”.