În perioada 17–19 septembrie 2025, Centrul de Studii Clasice și Creștine organizează un colocviu internațional dedicat dezbaterii uneia dintre cele mai controversate etape din istoria Imperiului Roman – perioada „împăraților-soldați” (235–285). Evenimentul marchează 1790 de ani de la asasinarea lui Severus Alexander și 1750 de ani de la cea a lui Aurelian, în contextul reanalizării istoriografice a conceptului de „criză a secolului al III-lea”.
„În 2025, se împlinesc 1790 de ani de la asasinarea împăratului Severus Alexander (222-235) și 1750 de ani de la cea a lui Aurelian (270-275) – ambele evenimente circumscrise perioadei de cincizeci de ani (235 /uciderea lui Severus Alexander/ – 285 /dobândirea deplină a puterii de către Dioclețian/) denumită de istorici, fie epoca „împăraților-soldați” („Soldatenkaiser”), fie „anarhia militară”, fie „criza secolului al III-lea”.
La începutul anilor ’90, prin orientarea cercetării dinspre aspectele politice spre elementele culturii materiale, prin focalizarea atenției pe contexte regionale și locale și pe obiective de nivel „microstructural”, prin mutarea accentului de pe sursele literare pe cele arheologice, epigrafice și numismatice și prin analiza conținutului unor intervale istorice mai restrânse și a fenomenelor de continuitate și ruptură dintre etapele istoriei imperiale romane timpurii și târzii (Antonini și Severi – „cincizecimea” tulbure dintre 235-284/5 – Tetrarhie și Constantinizi), ideea că, la mijlocul veacului III, Imperiul s-ar fi aflat în criză a fost contestată, unii ajungând să susțină că, de fapt, nu a existat nicio criză, aceasta fiind un alt „mit istoriografic” (precum cel al căderii Romei în 476) sau, cu o expresie ironică a lui Wolf Liebeschuetz, o categorie intelectuală „politically incorrect”.
Respingând ca pe un virus letal termenul „criză”, originar din sfera medicală (gr. krisis), fie și pentru simplul motiv că nu apare în sursele latinești, acești „enemies of crisis”, cum îi numește Liebeschuetz, preferă substitute precum „schimbare”, „transformare” („transformare structurală” sau „graduală”), „mutație”. Colocviul internațional organizat de Centrul de Studii Clasice și Creștine între 17 și 19 septembrie, la care participă istorici ai antichității, filologi clasici, istorici ai literaturii antice și post-antice, arheologi, numismați, epigrafiști din România, Italia, Spania, Franța și Brazilia, își propune să aprofundeze aspecte ale acestui disputat subiect și, totodată, să ofere puncte de vedere despre contexte similare de criză și declin din istoria politică și culturală a perioadei antice și post-antice”; au transmis reprezentanții Centrului de Studii Clasice și Creștine.