Prima pagină » National » Comisia Europeană, anchetă cu privire la producători chinezi de eoliene. România este direct vizată
Comisia Europeană, anchetă cu privire la producători chinezi de eoliene. România este direct vizată

Comisia Europeană, anchetă cu privire la producători chinezi de eoliene. România este direct vizată

10 apr. 2024, 22:20,
în National

Comisia Europeană (CE) a deschis o anchetă cu privire la producători chinezi de eoliene – care au dezvoltat parcuri în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria – suspectaţi de faptul că au primit subvenţii care falsifică concurenţa pe piaţa europeană, anunţă marţi comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager, relatează AFP.

„Azi (marţi), lansăm o nouă anchetă cu privire la furnizori chinezi de eoliene. Studiem condiţiile de dezvoltare a unor parcuri eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria”, a anunţat Margrethe Vestager într-un discurs susţinut la Uniersitatea Princeton, în New Jersey, într-o vizită în Statele Unite.

Ancheta anunţată priveşte noi reglementări europene

Uniunea Europeană (UE) se angajează într-o nouă încleştare cu China – după cele în domeniile automobilelor, feroviar şi panourilor solare -, în contextul unor tensiuni cu gigantul asiatic.

Ancheta anunţată marţi priveşte noi reglementări europene – intrate în vigoare la jumătatea lui 2023 – cu scopul de a împiedica acordarea de subvenţii unor ţări terţe suspectate de concurenţă neloială în cadrul unor licitaţii publice.

Margrethe Vestager nu oferă precizări cu privire la întreprinderile şi nici la procedura vizate.

CE a deschis la jumătatea lui februarie prima anchetă în cadrul noilor reglementări antisubvenţie ţintind o filială a constructorului feroviar chinez CRRC – numărul unu mondial în acest sector.

CE a anunţat o a doua anchetă, în cadrul aceluiaşi instrument

Acest grup de stat – care licita la frunizarea de trenuri electrice Bulgariei – s-a retras până la urmă din licitaţie, la sfârşitul lui martie.

La 3 aprilie, CE a anunţat o a doua anchetă, în cadrul aceluiaşi instrument, vizând două consorţii care licitează să conceapă, construiască şi exploateze un parc fotovoltaic în România.

Primul consorţiu ţintit este asociat cu grupul românesc Enevo şi o filială cu sediul în Germania a gigantului chinez Longi – primul productor mondial de celule fotovoltaice.

Al doilea este asociat cu două filiale controlate în întregime de acelaşi grup de stat chinez, Shanghai Electric, aflat sub controlul strâns al Guvernului chinez central.

În alt cadru de reglementare, UE a lansat în septembrie o anchetă cu privire la acordarea unor subvenţii publice chinezeşti automobilelor electrice, cu scopul de a apăra industria euroepană de preţuri considerate ”mici în mod artificial”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!
O decizie care ar putea afecta sute de mii de angajați din sistemul bugetar se află în discuție în coaliția de guvernare. Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată. Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată, o măsură care, potrivit estimărilor specialiștilor de la […]
Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată! Kelemen Hunor a lămurit totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 februarie 2026
18 februarie 2026