De la războaiele mondiale la Orientul Mijlociu: SUA, liderul intervențiilor globale

Un nou studiu istoric arată că Statele Unite ale Americii s-au aflat în stare de conflict militar sau război în aproximativ 225 de ani din cei 250 de ani de existență, demonstrând o continuă intervenție militară globală care a modelat geopolitica internațională.

De la războaiele de anexare din America Latină și Caraibe, până la războaiele mondiale, intervențiile din Orientul Mijlociu și Asia, SUA au fost aproape constant implicate în operațiuni militare externe, fie direct, fie prin proxy-uri.

Cum SUA au fost în război aproape 250 de ani

În acest context, analiza comparativă a altor puteri regionale relevă contraste surprinzătoare:

• Israelul, în cei 78 de ani de existență de la fondarea sa din 14 mai 1948, a fost implicat în numeroase conflicte regionale, inclusiv cu Egipt, Iordania, Siria și Liban, precum și în atacuri asupra Irakul și Sudanului. Multe dintre aceste acțiuni au fost considerate atacuri preventive sau invazii limitate, unele având ca scop neutralizarea amenințărilor militare imediate.
• Iranul, pe de altă parte, nu a inițiat niciun război de agresiune împotriva altor state suverane în ultimele două secole și jumătate. Conflictul Iran-Irak (1980–1988) a fost, de fapt, defensiv, după ce Irak-ul condus de Saddam Hussein a invadat teritoriul iranian. În rest, intervențiile Iranului s-au desfășurat prin sprijinirea grupurilor proxy și în răspuns la atacuri directe asupra teritoriului său.

„Egipt – lovituri și invazii în 1956, 1967, 1973.

Iordania – operațiuni pe teritoriul iordanian (Cisiordania) în 1967.

Siria – lovituri și capturări în 1967, plus sute de raiduri aeriene 2013–2026, inclusiv invazie limitată 2024.

Liban – invazii și războaie în 1978, 1982, 2006, 2024–2026.

Irak – lovitură aeriană asupra reactorului Osirak în 1981.

Tunisia – raid aerian asupra sediului PLO din Tunis în 1985 (plus incidente în ape teritoriale 2025).

Sudan – lovituri aeriene asupra convoaielor și fabricilor de armament în 2009, 2011, 2012.

Iran – lovituri directe masive începând din 2024 (multiple valuri în 2025–2026).

Yemen – lovituri aeriene repetate asupra țintelor Houthi din 2024–2025.

Qatar – lovitură aeriană precisă în Doha (asupra unei clădiri cu lideri Hamas) pe 9 septembrie 2025.

Iran: Excepția Defensivă

Analiza ultimilor 250 de ani (din 1776 până în prezent) arată o anomalie istorică pentru o putere regională: Iranul (fosta Persie) nu a inițiat niciun război de invazie împotriva unui alt stat suveran.

Conflicte înregistrate:

Războiul Iran-Irak (1980-1988): Defensiv (Irakul a invadat Iranul).

Conflictul din 2025-2026: Iranul a lansat atacuri cu rachete asupra Israelului și a bazelor americane din Irak, Qatar, Iordania și EAU, însă acestea au fost represalii directe după bombardarea teritoriului său.

Teritorii care au fost ținta atacurilor, invaziilor sau intervențiilor militare directe ale Statelor Unite ale Americii în ultimii 250 de ani (1776–2026).

I. America Latină și Caraibe (Zona de influență directă)

Mexic (1846–1848: Război de anexare; 1914: Ocuparea Veracruz; 1916–1917: Expediția Pershing).

Cuba (1898: Războiul Hispano-American; 1906–1909; 1912; 1917–1922; 1961: Invazia din Golful Porcilor).

Puerto Rico (1898: Invazie și anexare).

Haiti (1915–1934: Ocupație militară; 1994: Operațiunea Uphold Democracy; 2004).

Republica Dominicană (1916–1924: Ocupație; 1965: Operațiunea Power Pack).

Nicaragua (1912–1933: Războaiele Bananelor; 1980: Atacuri directe asupra porturilor în timpul erei Contra).

Panama (1903: Separarea forțată de Columbia; 1989: Invazia pentru înlăturarea lui Noriega).

Grenada (1983: Invazia Urgent Fury).

Guatemala (1954: Intervenție militară/aeriană pentru răsturnarea guvernului Arbenz).

Honduras (1903, 1907, 1911, 1912, 1919, 1924, 1925: Intervenții pentru protejarea intereselor corporative).

Venezuela (2026: Blocadă navală și campanie de bombardament strategic).

II. Asia și Pacific

Filipine (1899–1902: Război de cucerire colonială).

Japonia (1853: Amenințare navală; 1941–1945: Război total, inclusiv bombele atomice).

China (1900: Intervenția contra Boxerilor; 1945–1949: Intervenție post-WWII; 1950: Confruntări în Războiul din Coreea).

Coreea de Nord (1950–1953: Războiul din Coreea).

Vietnam (Nord și Sud) (1964–1973: Război la scară largă).

Cambodgia (1969–1973: Campanii masive de bombardament secret).

Laos (1964–1973: Cel mai bombardat stat pe cap de locuitor din istorie).

Indonezia (1958: Bombardamente CIA în sprijinul rebeliunilor).

Samoa (1899: Intervenție în războiul civil).

III. Orientul Mijlociu și Africa

Libia (1801–1805; 1815: Războaiele Barbare; 1986: Operațiunea El Dorado Canyon; 2011: Intervenție NATO/SUA).

Irak (1991: Războiul din Golf; 1991–2003: Zone de interdicție aeriană; 1998: Operațiunea Desert Fox; 2003–2011: Invazie și ocupare; 2014–prezent: Război contra ISIS).

Afganistan (2001–2021: Cel mai lung război din istoria SUA).

Iran (1987–1988: Operațiunea Praying Mantis; 2025–2026: Atacuri preventive și campanie aeriană masivă).

Siria (2014–prezent: Bombardamente și ocuparea zonelor petroliere din est).

Liban (1958: Intervenția pușcașilor marini; 1982–1984: Intervenție multinațională).

Somalia (1992–1995: Operațiunea Restore Hope; 2007–prezent: Atacuri aeriene constante).

Sudan (1998: Atac cu rachete de croazieră).

Yemen (2002–prezent: Campanie prelungită de atacuri cu drone și rachete).

IV. Europa

Regatul Unit (1812–1815: Războiul de la 1812; invazia Canadei britanice).

Germania (1917–1918; 1941–1945: Războaiele Mondiale).

Austria (1941–1945: WWII).

Italia (1941–1945: WWII).

Ungaria, România, Bulgaria (1941–1945: Bombardamente masive în WWII).

Rusia (fosta URSS) (1918–1920: Intervenție armată în Războiul Civil Rus la Arhanghelsk și Vladivostok).

Iugoslavia (Serbia și Muntenegru) (1999: 78 de zile de bombardamente NATO).

V. Alte teritorii și intervenții minore (Dar cu forță armată)

Algeria, Tunisia, Maroc (1801–1815: Războaiele împotriva piraților barbare).

Angola (1975–1980: Suport militar direct și operațiuni paramilitare).”

Această comparație evidențiază o discrepanță majoră între percepția geopolitică și realitatea istorică: în narativul internațional actual, Iranul este adesea prezentat ca „agresorul și teroristul lumii”, în timp ce Israelul, deși a lansat numeroase atacuri preventive și operațiuni militare regionale, este văzut în mod diferit de comunitatea internațională.

Experții susțin că o privire atentă asupra datelor istorice arată că intervenționismul militar al SUA a fost mult mai extins și constant decât cel al altor state, iar etichetarea selectivă a agresorilor contemporani poate distorsiona percepția publică și deciziile politice.

În concluzie, analiza istorică a conflictelor mondiale și regionale sugerează că percepțiile asupra „agresorilor” sunt adesea construite politic, mai degrabă decât să reflecte realitatea obiectivă a acțiunilor militare.