Local

Compania de Transport Public Iași cumpără piese pentru frânele autobuzelor

Publicat: 19 ian. 2022
Autobuz CTP, pe străzile din municipiul Iași
Șefii CTP Iași comandă piese pentru autobuzele din dotare

Mai multe loturi de piese vor ajunge în depozitele Companiei de Transport Public. Licitația pentru furnizarea produselor este programată la începutul lunii februarie 2022. Prețul cel mai mic este un criteriu de departajare în cadrul procedurii

Compania de Transport Public (CTP) Iași SA anunță noi achiziții. Astfel, pe 3 februarie 2022, autoritatea contractantă organizează o licitație pentru furnizarea mai multor loturi de piese pentru frânele autobuzelor din dotare. Valoarea estimată a contractului este de 1.152.829 de lei, fără TVA, adică 230.000 de euro.

„Achiziționarea este necesară deoarece, în activitatea de exploatare a parcului de vehicule din dotarea CTP (autobuze, microbuze și autoutilitare), din cauza exploatării acestor mijloace de transport, se produce uzura pieselor componente ale sistemelor de frânare. Pentru asigurarea circulației în siguranță a călătorilor și a personalului de bord este necesară înlocuirea acestora conform fișelor tehnice de revizii și a comenzilor de defecte accidentale. Prin respectarea acestor cerințe se evită accidentele de circulație și se asigură protejarea călătorilor și a personalului de bord privind circulația pe drumurile publice cu mijloacele de transport în comun”, se arată în caietul de sarcini.

Angajații CTP s-au plâns în mai multe rânduri că autobuzele sunt scoase la stradă cu defecțiuni.

Compania de Transport Public a împărțit licitația în mai multe loturi

CTP Iași a stabilit și necesarul de piese. Astfel, procedura a fost împărțită în 4 loturi: plăcuțe de frână (721 de bucăți), discuri de frână (498 de bucăți), segmenți ferodou (1.300 de bucăți) și piese pentru frână (aproape 1.000 de bucăți).

„Produsele solicitate fac parte din toate categoriile constructive și sistemele autovehiculelor și sunt grupate în funcție de destinația acestora. Produsele solicitate trebuie să corespundă constructiv, calitativ și funcțional și să asigure buna funcționare a autovehiculelor din parcul auto al autorității contractante, cu cât mai puține defecte accidentale, atât în perioada de garanție a produselor, cât și pe întreaga durată normală de funcționare a acestora. Trebuie să fie etichetate și marcate de către producător, în măsură să poată fi verificată echivalența acestora cu produsele solicitate în documentație. Ofertantul declarat câștigător trebuie să-și asume remedierea tuturor neconformităților și a defectelor în perioada de garanție”, se mai arată în documentația procedurii.

Un contract pentru furnizarea serviciilor de curățenie

Anul trecut, CTP Iași a finalizat o nouă sesiune de achiziții. A fost încheiată licitația pentru asigurarea serviciilor de curățenie și igienizare. Valoarea estimată a contractului este de 2.857.155 de lei, fără TVA, aproape 570.000 de euro. Comisia de evaluare a stabilit că cea mai bună ofertă aparține societății CFI Solution SRL, din Iași. Valoarea finală a contractului este de 2.363.725 de lei, fără TVA, aproape 500.000 de euro.

„De luni până duminică, în ronduri se vor executa următoarele operațiuni de curățenie în tramvaiele și autobuzele Companiei de Transport Public: curățarea deșeurilor macro din spațiul călători, aspirarea / măturarea și spălarea scărilor și a pardoselilor, ștergerea de praf a chederelor și a barelor de susținere, curățarea petelor accidentale de pe scaune și suprafețe vitrate”, au fost cerințele autorității contractante.

Compania de Transport Public a cumpărat piese pentru frânele autobuzelor și în trecut.




Comentarii
  • Deci aveau dreptate baietii. Am sa trec zilele urmatoare din nou pe la depou, sa mai fac niste poze, bem o cafeluta la Socar si poate reusim sa cumparam si cauciucuri.

  • Si va fi o licitatie cu dedicatie. Restul este can can.
    Bineinteles, primarul Chirica isi va lua procentul de 10%.
    Are de ridicat o casa pe Sararie si are nevoie de bani, multi bani.
    PS: Pentru nestiutori, primarul Chirica conduce din umbra CTP !!

  • Asa si? In primul rand nu conduc din umbra, ma gasiti la primarie, avem becuri LED peste tot in cladire. In al doilea rand, cafeaua la Socar e buna si cu ocazia asta mai trec pe la depou sa vad ce mai fac gusterii.

Adauga un comentariu