Prima pagină » Economic Local » Compania Servicii Publice vinde mii de flori. Cele mai căutate sunt crizantemele în această perioadă: „Toate plantele sunt produse de noi în sere” – FOTO

Compania Servicii Publice vinde mii de flori. Cele mai căutate sunt crizantemele în această perioadă: „Toate plantele sunt produse de noi în sere” – FOTO

28 oct. 2023, 02:00,
Petronel Ștefan în Economic Local

Compania Servicii Publice a expus, la festivalul FloralIS, zeci de exemplare de flori și plante ornamentale. Anual, ieșenii cumpără mii de flori produse chiar în pepiniera societății

Angajații de la Servicii Publice produc sute de mii de flori în serele companiei. Acestea sunt, în mare parte, plantate în anumite zone din municipiu, însă mai nou sunt comercializate și către populație. De asemenea, se oferă și servicii de peisagistică pentru cei interesați.

Compania Servicii Publice vinde mii de flori

Anual, compania vinde peste 12.000 mii de flori cetățenilor din Iași, un număr relativ mic, având în vedere că se produc sute de mii în pepiniere. Totuși, acest serviciu este la început, iar oamenii sunt tot mai interesați să achiziționeze de la ei. Prețurile diferă în funcție de sezon și de tipul florii, astfel că încep de la 5 lei și pot ajunge până la sute de lei.

„Noi vindem cam 1.000 de exemplare de flori pe lună. Acum diferă în funcție de anotimp și ce își doresc oamenii, iar prețurile în funcție de mai multe criterii. Abia am intrat pe piața privată, noi ne axăm, în mare parte, pe deservirea comunității, ăsta este principalul nostru obiectiv, iar ca orice societate comercială continuăm să ne extindem și să explorăm și alte laturi. În mare parte, cel mai bine merge comercializarea florilor la cimitire, mai ales acum, toamna, am vândut destule.

Am avut, și în weekendul trecut, vânzări cu ocazia festivalului FloralIS, însă mai mult a fost o activitate de promovare, pentru ca lumea să știe de serviciile noastre. Un mare avantaj este faptul că noi le producem intern, avem pepiniera noastră, toate serele unde anual sute de mii de bulbi sunt plantați în ghivece. Desigur că bulbii vin din Olanda, așa este în toată Europa, însă faptul că noi producem florile aici este mult mai avantajos din punct de vedere financiar”, a transmis Laurențiu Ivan, directorul Servicii Publice SA.

Compania oferă și servicii de peisagistică

În prezent, la Servicii Publice sunt ingineri peisagiști pentru fiecare centru din oraș al companiei, dar și pentru cetățeni. Aceștia au fost contactați și de diferiți oameni pentru a le amenaja grădinile.

„Oferim, desigur, și servicii de peisagistică la cetățeni, însă deocamdată nu au fost atât de multe cereri. Desigur că în mare parte sunt de la oamenii care au casă și o curte spațioasă care necesită amenajare. Noi avem 8 centre în oraș, cu ingineri peisagiști calificați care se ocupă de amenajarea zonelor din oraș. După cum ați observat, totul arată foarte bine pentru că oamenii se ocupă zilnic de aceste lucruri.

În ceea ce privește angajații, avem destul personal, mai sunt probleme atunci când sunt perioadele de vârf, dar, atunci, toată lumea lucrează foarte mult și reușim să ducem la capăt fiecare eveniment. Desigur, angajații au cursuri de calificare, noi căutăm constant să ne perfecționăm și să îi ajutăm, tocmai de asta avem și oameni care lucrează de peste 10 ani de zile la noi”, a mai adăugat Laurențiu Ivan.

Compania Servicii Publice Iași vinde mii de flori în fiecare an.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026