Prima pagină » Economic Local » Comuna Cozmești din Iași investește 5 milioane de lei pentru o sală și un teren de sport
Comuna Cozmești din Iași investește 5 milioane de lei pentru o sală și un teren de sport

Comuna Cozmești din Iași investește 5 milioane de lei pentru o sală și un teren de sport

28 aug. 2026, 02:00,
Petronel Ștefan în Economic Local

Comuna Cozmești investește 5 milioane de lei pentru o sală și un teren de sport, după ce a reluat o licitație lansată în urmă cu câteva luni. La procedura inițială s-au înscris 4 firme, însă ofertele nu au fost acceptate din cauza lipsei unor documente, astfel că procedura a fost reluată ulterior.

Comuna Cozmești investește 5 milioane de lei

Licitația a fost lansată pe data de 27 august 2026, iar termenul pentru depunerea ofertelor este până la data de 15 septembrie 2026. Valoarea totală este de 5.072.739 de lei, fără TVA.

La licitația inițială au fost depuse 4 oferte, însă nu au fost acceptate. Prima a fost depusă de firma BIM Petcons Design SRL, administrată de Paul Petrea. Cea de-a doua ofertă financiară a fost trimisă de firma BMS Holding Enterprise SRL, administrată de Elena Bandur Catrinescu. În cadrul procedurii de licitație publicate de Primăria Cozmești, și firma Tech Confort SRL a depus ofertă. Societatea este administrată de Gavriil Miron. Cea de-a patra ofertă a fost trimisă de firma Otis Star Grup SRL, condusă de Sergiu Petrișor Cojocariu.

„Soluția proiectată conține o sală de antrenament multifuncțională – gimnastică, vestiarele aferente sălii, cabinetul medical, depozit materiale sportive, scară de acces la etaj și vestiar și birou personal la etajul parțial al construcției. Proiectul a avut în vedere adaptarea construcției la necesitățile persoanelor cu dizabilități, fiind respectate în totalitate prevederile NP051/2012, referitoare la circulații în interiorul și exteriorul clădirii. Totodată, s-a avut în vedere prevederea unor vestiare speciale, perfect adaptate persoanelor cu dizabilități, inclusiv grup sanitar prevăzut cu duș și măsuri speciale de adaptare conform normelor legale în vigoare”, este precizat în caietul de sarcini.

Oamenii din comunitate vor avea acces la o sală de sport multifuncțională cu mai multe facilități.

„Accesul în clădire se realizează atât de pe fațada principală, cât și de pe fațada secundară. În cadrul accesului principal, prin proiect, a fost prevăzută o rampă de acces pentru persoane cu dizabilități, cu o pantă de maximum 8% și un pachet de 3 trepte cu dimensiuni conform NP051/2012. Cel de-al doilea acces în clădire este dispus pe fațada secundară, tot în această zonă fiind creat și accesul în centrala termică – camera echipamentelor, acces separat, direct din exterior”, mai scrie în documentație.

Investiții pentru educație

În ultimii ani, comunele din județul Iași au avut tot felul de investiții pentru educație. Primarul din comuna Cozmești vrea să construiască și o școală nouă pentru elevi.

„Am reușit să lansăm licitația din nou. Prima dată a fost o problemă de la ofertele firmelor. Nu erau 100% în regulă. Proiectul este finanțat prin POR, iar acum așteptăm firmele să se înscrie la licitație. Este un proiect important pentru comunitatea noastră. Intenționăm să mai facem și o școală nouă. Avem vreo 300 de elevi. De anul acesta școlar, avem și liceu în comuna Cozmești. Reprezintă o alternativă pentru familiile din zonă, deoarece vor avea costuri mai mici. Din păcate, asfaltări nu prea putem face, că mai erau necesare niște documente”, a declarat Mihai Habet, primarul comunei Cozmești.

Comuna Cozmești investește 5 milioane de lei pentru construirea sălii de sport și a terenului, însă lucrările vor începe, cel mai probabil, în anul 2027.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
19 octombrie 2026
19 octombrie 2026