HOTĂRÂREA NR. 12/13.03.2020 privind adoptarea unor măsuri urgente, în vederea prevenirii răspândirii infectării cu virusul COVID-19
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Comunei Moțca, județul Iași, întrunit în ședința din data de 13.03.2020 în următoarea componență: Președinte- Hobincă Constantin- Serioja, primarul Com. Moțca,
Vicepreședinte- Câmpeanu Ion- Daniel, viceprimarul Com. Moțca, Membri:Miron Florin- secretar general, Dascălul Costică- șef S.V.S.U.,
Având în vedere prevederile art. 24 lit. b din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență,cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile art. 10 din H.G. nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă,cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1/26.02.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași,
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 3/10.03.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași,
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 6/06.03.2020 cu privire la gestionarea bolilor contagioase pe teritoriul României, a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul M.A.I.,
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 9/09.03.2020 cu privire la gestionarea bolilor contagioase pe teritoriul României, a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul M.A.I.,
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 6/09.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență Iași,privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus,
HOTĂRĂȘTE
ART. 1 Toți cetățenii Comunei Moțca, județul Iași, au obligația de a anunța Primarul Comunei Moțca și Postul de Poliție Moțca, situațiile în care pe raza de domiciliu al acestora au sosit persoane din afara țării, în special din zonele afectate de virusul COVID-19.
ART. 2 Toate instituțiile publice și private de pe raza Comunei Moțca au obligația de a asigura la toalete, material necesare igienei personale: săpun, prosoape hârtie/uscătoare mâini, de a dezinfecta frecvent(cel puțin o dată la două ore, cu soluții pe bază de alcool sau clor) pardoselile, mânerele ușilor și suprafețele expuse atingerii:birouri/mese, balustrade, etc.
ART. 3 Se va analiza posibilitatea desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personalul aparatului de specialitate al primarului Comunei Moțca, în conformitate cu art. 108-110 din Legea nr. 53/2007 privind Codul Muncii, coroborat cu art. 2 din Legea nr. 81/2008 privind reglementarea activității de telemuncă.
ART. 4 Unitățile de alimentație publică, magazinele, barurile de pe raza Com. Moțca au obligația de a asigura dezinfecția frecventă a suprafețelor, încăperilor în care își desfășoară activitatea, precum și la intrarea în spațiu.
ART. 5. Toţi cetățenii Com. Moțca pot apela TELVERDE 0800800358, în cazul în care doresc informații despre Coronavirus, iar în cazul apariției unor simptome de îmbolnăvire vor apela imediat serviciul de urgență 112.
ART. 6. Programul de lucru cu publicul al Primăriei Com. Moțca se va desfășura zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-12.00, cu precizarea că în incinta vor intra câte maxim 3 persoane și vor fi rezolvate doar solicitările urgente/de strictă necesitate.
ART. 7. Se recomandă ca, acolo unde este posibil, cetățenii să depună petițiile/cererile/sesizările la adresa de e-mail motca@is.e-adm.ro sau comuna-motca@yahoo.com , nr. tel/fax 0232 715 050, ţel. 0232 715 777.
ART. 8. La cabinetele medicilor de familie din comună, cetățenii se vor prezenta doar în baza unei programări, pentru a se evita aglomerația.
ART. 9. Preoții parohi din Com. Moțca vor asigura existența materialelor dezinfectante la intrarea în biserici și case de prăznuire.
ART. 10. Se recomandă cetățenilor Com. Moțca să evite spațiile aglomerate și locurile publice care prezintă pericol de infectare.
ART. 11. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Primăriei Com. Moțca și pe site-ul comunamotca.ro, se va comunica agenților economici, instituțiilor publice și private din comună, membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Consiliului Local Moțca, prin grija secretarului general al Com. Moțca.