Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași organizează, vineri, 20 martie 2026, a XII-a ediție a concursului de cultură generală dedicat „Zilei Mondiale a Apei”. Tema ediției din acest an este „Apa și civilizația umană” și propune explorarea rolului pe care îl are apa în dezvoltarea civilizațiilor și în funcționarea comunităților de-a lungul anilor.
Biblioteca Județeană Iași organizează a XII-a ediție a concursului dedicat „Zilei Mondiale a Apei”
Cu prilejul „Zilei Mondiale a Apei”, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu ApaVital S.A. Iași, organizează, vineri, 20 martie 2026, cea de-a XII-a ediție a concursului de cultură generală dedicat acestui eveniment. Activitatea va avea loc începând cu ora 12:00, la Filiala „Ion Creangă” din cadrul Casei Sindicatelor.
Tema din acest an, „Apa și civilizația umană”, propune o abordare amplă și interdisciplinară asupra rolului esențial pe care apa l-a avut în dezvoltarea societății. De-a lungul istoriei, această resursă vitală a influențat formarea așezărilor, dezvoltarea economiilor și evoluția culturilor, fiind, în același timp, un element-cheie în menținerea echilibrului dintre om și natură.
Concursul își propune să stimuleze interesul elevilor pentru înțelegerea acestor conexiuni, integrând perspective din geografie, știință, istorie, literatură și cultură generală. Totodată, participanții sunt încurajați să dezvolte gândirea critică și să reflecteze asupra responsabilității colective în gestionarea resurselor de apă.
Concursul se adresează elevilor de liceu și se pot înscrie echipe din unitățile de învățământ preuniversitar din toată regiunea Moldovei, inclusiv Republica Moldova, formate din câte trei elevi care pot fi și din clase diferite, coordonați de un profesor.
Concursul este structurat în două etape, prima dintre ele fiind un text grilă format din 20 de întrebări de cultură generală, bazate pe tematica propusă, iar a doua probă constă în redactarea unui eseu de aproximativ 300 de cuvinte pe o temă necunoscută în prealabil, care va include 10 cuvinte cheie. În cazul unui punctaj egal, departajarea se va face printr-un set suplimentar de întrebări.
Participanții vor primi premii în valoare de 5.400 de lei
Participanții vor concura pentru premii în valoare totală de 5.400 de lei. Locul I va primi 1.800 de lei, însemnând câte 600 de lei pentru fiecare participant. Locul II va primi 1.500 de lei, adică 500 de lei de participant, iar locul III va primi 1.200 de lei, adică 400 de lei pentru fiecare membru al echipei.
Elevii clasați pe locurile următoare vor primi premii în obiecte și materiale promoționale, iar profesorii coordonatori vor fi, de asemenea, recompensați pentru implicare.
Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca „Ziua Mondială a Apei” să fie celebrată anual pe 22 martie, începând din 1993. Tema globală a anului 2026, stabilită de UN-Water, este „Apa și egalitatea de gen” („Water and Gender”), evidențiind legătura directă dintre accesul la apă și echitatea socială.
Sloganul ediției, „Unde apa curge, egalitatea crește”, subliniază importanța accesului la apă potabilă și la condiții de igienă pentru educația și emanciparea economică a femeilor și fetelor din întreaga lume.
Prin organizarea acestui concurs de „Ziua Mondială a Apei”, Biblioteca Județeană Iași își consolidează rolul de promotor al educației nonformale, oferind elevilor nu doar o competiție, ci și o oportunitate de a înțelege mai profund relația dintre om și mediul înconjurător.