Un accident de o gravitate extremă a avut loc luni seară, 20 iulie, pe E85, în zona comunei Săbăoani, judeţul Neamţ, unde un autoturism în care se aflau cinci persoane a intrat în coliziune cu un TIR încărcat cu peste 700 de butelii. Impactul a declanşat o amplă intervenţie a echipajelor de salvare, existând inclusiv riscul unei explozii.
În urma accidentului, şase persoane au fost rănite şi transportate la spital. Două femei, în vârstă de 46 şi 48 de ani, au rămas încarcerate în autoturism, iar şoferul camionului a fost prins între fiarele cabinei.
Ceilalţi trei ocupanţi ai maşinii, doi copii de 13 ani şi un adolescent de 17 ani, au reuşit să iasă singuri din vehicul până la sosirea salvatorilor.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/07/sabaoani-accident.jpg)
Două femei şi şoferul TIR-ului au rămas încarceraţi
Mobilizarea forţelor de intervenţie a fost una impresionantă. Pompierii au trimis autospeciale de descarcerare, echipaje de stingere, ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.
„Am intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu motor de descarcerare, ambulanţă SMURD B2, ambulanţă SMURD de terapie intensivă şi o autospecială de primă intervenţie, cu un total de 16 cadre militare”, a declarat Constantin Luca, purtător de cuvânt al ISU Neamţ.
Misiunea a fost complicată de încărcătura autotrenului. Cele peste 700 de butelii au reprezentat un risc major pentru salvatori, iar zona a fost securizată imediat.
„S-a acţionat pentru descarcerarea persoanelor, iar ulterior toate cele şase victime au fost transportate la spital cu multiple traumatisme. Totodată, s-a intervenit pentru asigurarea zonei prin deconectarea bornelor acumulatorilor şi îndepărtarea a trei butelii care prezentau fisuri în partea superioară”, a precizat reprezentantul ISU Neamţ.
Alarma a fost declanşată automat prin sistemul eCall al unuia dintre autoturisme, iar circulaţia pe DN2/E85 a fost blocată pe ambele sensuri timp de zeci de minute.
Primele verificări ale poliţiştilor indică faptul că impactul s-a produs la intersecţia dintre DN2 şi DJ208P.
„În timp ce un bărbat în vârstă de 50 de ani conducea un ansamblu auto pe Drumul Naţional 2, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 47 de ani, din judeţul Bacău, care se deplasa pe DJ208P”, a declarat Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.