Vasile Pușcașu a fost principalul consilier local împotriva proiectului privind introducerea unor noi taxe de drum pentru transportatori. Consilierul local AUR a solicitat public primarului Mihai Chirica retragerea proiectului de pe ordinea de zi a Consiliului Local, invocând impactul negativ major asupra sectorului de transport și, implicit, asupra economiei locale.
Pușcașu a subliniat că noile taxe propuse se suprapun cu rovinieta deja existentă și că modalitatea de aplicare – exclusiv pentru perioade de o săptămână sau mai mult – este profund inechitabilă pentru transportatorii care operează ocazional.
În acest sens, consilierul AUR a propus un sistem mai flexibil, cu tarife diferențiate pe o zi, o săptămână, o lună, trei luni, șase luni și un an.
Argumentând că aceste taxe ar genera creșteri de prețuri pentru locuitorii Iașului și ar putea duce la blocaje în aprovizionare și chiar la falimentul unor firme de transport, Pușcașu a reușit să atragă atenția administrației locale. În cele din urmă, primăria a anunțat intenția de a retrage proiectul, în acord cu propunerea consilierului.
„După dezbaterile care au avut loc acum 2 zile în comisii, după ce am citit proiectul şi am văzut că undeva se şi suprapune taxa cu taxa de rovinietă şi făcând o scurtă analiză vizavi de ceea ce înseamnă aceste tarife, am cerut iniţial retragerea proiectului de pe ordinea de zi, după care am venit cu un amendament prin care am propus să se facă un liber, trecerea şi pentru o zi, era doar pentru o săptămână, ceea ce nu este normal ca unul ce face transport pentru o zi să plătească pentru o săptămână. După care ei aveau o propunere de 30 de zile, am venit cu propunerea de a fi o zi, o săptămână, 30 de zile, 3 luni, 6 luni şi un an. În cele din urmă am înţeles că şi primăria este de aceeaşi părere şi o să retragă de pe ordinea de zi, aşa cum am propus eu. Aceşti oameni care fac transport în Iaşi cu mărfuri care le aduc pentru marile firme şi micii întreprinzători din Iaşi, ar însemna să ducă la o creştere de tarife, o inflaţie. Orice taxă care se impune pentru transportatori înseamnă în mod automat mărirea de preţuri pentru cei care sunt în Iaşi. Există riscul şi de a se bloca aprovizionarea pentru mulţi din cei care depind de aceste transportatori. În aceeaşi măsură şi cei care fac transport, sunt mulţi care au unic obiect de activitate transportul, sunt cei care au flote de camioane, care dacă adunăm la un simplu calcul, cea mai mare sumă 216.000 pe an, vă daţi seama pentru un singur mijloc de transport, dacă adunăm la 10, 20 de mijloace de transport ce sumă colosală înseamnă, cred că nici nu ar putea să îşi plătească datoriile la stat şi ar intra în mod automat în faliment”, a transmis consilierul AUR Vasile Pușcașu.
M mare om omnu asta puscas cum ai anvata iel pe totii
Felicitări consilierilor AUR din consiliu!