Prima pagină » Economic Local » Controale în Iași, de Paște. Directorul DSVSA: „Să nu cumpere mielul din portbagaj sau de pe marginea drumului” – FOTO

Controale în Iași, de Paște. Directorul DSVSA: „Să nu cumpere mielul din portbagaj sau de pe marginea drumului” – FOTO

11 apr. 2023, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN, în Economic Local

Autoritățile au intensificat controalele în Iași, cu ocazia sărbătorilor pascale. Medicii sanitar-veterinari verifică piețele, măcelăriile, supermarketurile, dar și unitățile alimentare din mediul rural. Amenzile ajung până la 50.000 de lei

Autoritățile din Iași verifică, în această perioadă, locațiile unde se comercializează produsele cu specific pascal. Gabriel Ciobanu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, recomandă consumatorilor să achiziționeze produsele doar din locațiile care au fost autorizate.

„Ne-am făcut un program, ca în fiecare an, cu Prefectura și cu poliția și verificăm toate unitățile comerciale unde se comercializează produse cu specific pascal, respectiv măcelării, supermarketuri, piețe, târguri. Recomandarea noastră este ca în această perioadă, când unii consumatori poate se gândesc să cumpere produse mai ieftine și nu țin cont de unde provine marfa, să nu facă acest lucru.

Adică să nu se gândească că dau cu câțiva lei mai puțin, dar își pun în pericol sănătatea. Astfel, să nu comercializeze mielul din portbagaj sau de pe marginea drumului. La fel e și în cazul altor produse, cum sunt ouăle sau vopseaua de ouă. În preajma Paștelui sunt în jurul piețelor comercianți ambulanți, care nu au niciun document. Trebuie să se știe că mieii pot fi comercializați doar din zonele special amenajate, autorizate sanitar-veterinar.

Pentru a veni în folosul crescătorilor am autorizat, la Piața Dacia, un spațiu temporar de sacrificare, unde se pot sacrifica mieii, la cererea consumatorului. În urma sacrificării, mieii nu pot fi comercializați în altă parte. Am trimis diferite adrese la primării, Consiliul Județean, Prefectură, să ne anunțe dacă sunt spații pe care le putem autoriza temporar. Suntem dispuși să autorizăm, să punem medic veterinar la dispoziție. În toate piețele din Iași poate fi comercializată carnea de miel”, susține Gabriel Ciobanu, director DSVSA Iași.

Controalele au demarat la sfârșitul lunii martie 2023.

Controale în Iași, de Paște, în piețe și magazine

Consumatorii trebuie să fie atenți la aspectul produselor din carne. Astfel, carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă, cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt. De asemenea, ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri şi mirosuri străine.

În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu uşurinţă şi perfect lizibil, informaţiile privind categoria de calitate (A) şi de greutate (clasamentul ouălor din categoria A, în funcţie de greutate), o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data de valabilitate minimă. DSVSA Iași a aplicat deja sancțiuni comercianților ilegali de pește.

Gabriel Ciobanu: „Nu autorizăm un spațiu care este al celui care vinde ce pregătește în bucătărie”

Directorul DSVSA atrage atenția asupra comerțului online ilegal care ia amploare în perioada sărbătorilor.

„Au apărut mulți comercianți online. Nu sunt autorizați de noi și vând o mulțime de produse. Nu este interzis comerțul online. Orice comerciant trebuie să vină să anunțe organele abilitate că vrea să comercializeze online, adică pe noi sau DSP, noi mergem și verificăm spațiul. În niciun caz nu autorizăm un spațiu care nu este amenajat corespunzător, ci este o bucătărie din locuința cuiva.

În niciun caz nu autorizăm un spațiu al celui care vinde ce pregătește în bucătărie. Confundăm lucrurile. Fac cozonacii în bucătărie și apoi vând. În familie pot să-și facă, dar nu să vândă prin anunțuri online. O dată trebuie să se întâmple nenorocirea și apoi regretă că au cumpărat. Noi am primit reclamații de la clienții nemulțumiți, privind comerțul online ilegal, dar nu putem să-i prindem. Ce să facem, să intrăm peste om în casă? Dacă nu sunt încurajați de consumatori, nu mai vând. Deci mare atenție de unde cumpără”, mai spune Gabriel Ciobanu.

Ieșenii pot depune reclamații la numărul de telefon afișat pe site-ul instituției, 0232 267 501, sau pe pagina de Facebook. De asemenea, controalele în Iași se derulează și după zilele de Paște.

Comentarii
  • Privighetoarea ,🤣

    In spatele pieții Nicolina mieii stau in portbagajul mașinilor la tarabă au doar 2/3 miei sa nu plătească mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *