Prima pagină » International » Mesajul neașteptat transmis de Zelenski: „Vreau să mă plimb pe străzi fără ca cineva să vrea să mă omoare”

Mesajul neașteptat transmis de Zelenski: „Vreau să mă plimb pe străzi fără ca cineva să vrea să mă omoare”

24 sept. 2026, 20:40, 4 ,
Andreea Ciobanu în International

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu acordat „The Wall Street Journal” (WSJ) că încearcă să lucreze astfel încât, după război şi la sfârşitul mandatului său prezidenţial, să poată continua să trăiască în Ucraina.

Răspunzând unei întrebări despre modul în care face faţă stresului după anii de război pe scară largă, Zelenski a mărturisit că nu este sigur dacă îi reuşeşte acest lucru.

Potrivit preşedintelui, el încearcă să-şi îndeplinească sarcinile astfel încât, după război, să poată continua să trăiască în propria ţară.

„Nu e vorba nici măcar de faptul că oamenii să te respecte. E vorba de faptul că, după război şi după această funcţie prezidenţială, să poţi continua să trăieşti în ţara ta, să te plimbi pe străzi şi ca nimeni să nu vrea să te omoare şi să nu te urască”, a spus el. „Tocmai pentru că te-ai comportat ca un (cuvânt cenzurat de WSJ – n.r.), nu ca un lider şi nici ca un bărbat”, a adăugat el, recunoscând că a făcut şi greşeli.

Zelenski a vorbit deschis despre rolul președintelui într-o țară în plin război

„Uneori, cu toate greşelile mele şi aşa mai departe… în timpul războiului, faci atâtea greşeli. De ce? Pentru că trebuie să-l ajuţi pe preşedintele Trump să încheie o înţelegere. Aşa că trebuie să închei tu sute de înţelegeri pe zi. Nu e uşor, e foarte delicat. Uneori ştii că nici măcar nu vrei să faci asta, dar trebuie. Da, deci sunt multe lucruri”, a explicat el, potrivit transcrierii interviului.

Președintele Ucrainei a mai adăugat că „de aceea totul se reduce la atitudinea ta faţă de slujba ta, faţă de ţara ta şi faţă de oamenii tăi. La sfârşitul zilei, totul se învârte în jurul oamenilor. Aşa că oamenii îţi dau energie să trăieşti, dar sunt şi oameni pe care îi urăşti şi care îţi consumă toată energia. Şi da, de aceea totul se reduce la asta. Aşa că încerc să trăiesc pentru oamenii buni. Sper că în jurul nostru sunt mulţi oameni buni. Sper asta”, a mărturisit Zelenski în interviul publicat marţi, când liderul ucrainean, aflat la New York, s-a întâlnit cu Donald Trump în marja Adunării Generale a ONU.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat că Washingtonul a avut un rol în căderea Guvernului Bolojan, potrivit unei relatări Wall Street Journal contestate de aceasta. O controversă diplomatică și politică a izbucnit în România după o relatare publicată de Wall Street Journal privind o discuție purtată în luna martie de Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor […]
Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026