Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, a stârnit controverse după o serie de declarații făcute în cadrul unei emisiuni televizate, în care a afirmat că existența unei singure limbi comune pentru România și Republica Moldova este un subiect asupra căruia există opinii diferite. Declarațiile au fost făcute în contextul unei discuții despre o eventuală reunificare a celor două state.
Întrebat despre perspectiva unei uniri între România și Republica Moldova, diplomatul a subliniat că o astfel de decizie poate fi luată doar de cetățenii celor două state suverane. Controversa a apărut în momentul în care a comentat afirmația potrivit căreia cele două țări au aceeași limbă și aceeași religie.
„Eu aș pune sub semnul întrebării ceea ce ați spus despre Republica Moldova, că avem aceeași limbă, avem aceeași religie ca și România. Sunt oameni care cred că este aceeași limbă, dar alții cred că sunt două limbi sau religii diferite”, a declarat ambasadorul Hubert Knirsch.
Afirmațiile au generat reacții în spațiul public. În acest context, au fost invocate hotărârile Academiei de Științe a Moldovei și deciziile Curții Constituționale a Republicii Moldova, care consacră denumirea oficială de „limba română”. Totodată, dezbaterea privind identitatea națională și denumirea limbii rămâne un subiect sensibil în societatea moldovenească.
Hubert Knirsch este diplomat de carieră și ocupă funcția de ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova din septembrie 2025, după misiuni diplomatice în Georgia, Rusia, Polonia și Statele Unite.
Dar in RFG si RDG cate limbi sunt,idiotule?
In RFG si RDG toata lumea vorbea germana. In Moldova moldovenii vorbesc in principiu ucraineana si rusa si vorbesc romana doar cand vin sa cerseasca bani si sa ceara privilegii de la romani.
Cand or sa fie demonstratii unioniste in Moldova asa cum au fost la dreapta de zidul Berlinului in anii 80, abia atunci sa aduci in discutie RFG-ul si RDG-ul.
De ce trebuiesc demonstratii de strada,alea schimba cu ceva realitatea?
adica daca ies in strada pot sa spun ca vorbesc ;rusa,ucraineana,franceza,engleza,chineza,sau orice alta limba?
Da, va schimba realitatea pentru ca va pune presiune pe oficiali.
Vreau sa vad si eu parade pro-uniune anuale asa cum sunt parade LGBT.
M-am saturat ca eu ca roman sa fac totul pentru moldoveni si ei sa nu faca nimic.
Cat de limitat esti!
Asta a fost si in Romania?Stie limba din tara unde este ambasador?
Ce fel de ambasador esti,daca nu stii lucruri simple?Se mai intampla si in Germania.
Sunt și ambasadori timpiti!
Mai tampiti sunteti voi care inca mai visati la o „reunificare” in loc sa stati cuminti acolo unde sunteti si sa nu va mai incurcati cu „fratii” vostri de pasaport…
Fii mai cumpatat,mai intelept,nu dictator!
daca stai cum poti sa faci ceva?
De fapt,acest tip
De fapt,acest tip de argumentatie arata ostilitatea „marilor puteri” din UE fata ideea realizării unei „Românii mari”.
Ostilitatea cea mai mare o prezinta moldovenii care se identifica, in primul rand, ca profitori si abia pe urma ca romani. Cate demonstratii unioniste ai vazut tu in Moldova? Cati unionisti au fost vreo data la conducere in Moldova de la caderea URSS-ului? Si te rog nu ma plictisi cu povestile despre „rusificare”. Rusificare nu a fost mai multa in Moldova decat in Bucovina si tarile baltice.
Unde este reactia oficialilor romani,sau ei se odihnesc?
Numai romanii au reactionat pana acum! Unde e reactia moldovenilor?
Vorbeam de oficiali.
Oficialii moldoveni sunt incantati ca romanii o duc mai rau decat moldovenii. Asta a zis fostul premier (si n-a fost demis de Sandu).
Inceteaza sa mai crezi ca moldovenii vor reunificare cu Romania. Ei vor bani si beneficii.