Copiii nu mai au voie să meargă cu bicicleta! Conform noilor reglementări, copiii sub 14 ani nu au voie să circule singuri cu bicicleta pe drumurile publice. O altă regulă îi vizează și pe minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, care pot circula pe aceste drumuri doar dacă poartă cască de protecție. Legea vine cu amenzi uriașe.
Copiii nu mai au voie să meargă cu bicicleta!
Codul Rutier 2025 prevede noi reguli stricte privind circulația copiilor pe bicicletă, atât pe drumurile publice, cât și pe pistele de biciclete. Noua lege care a intrat în vigoare interzice copiilor sub 14 ani să meargă cu bicicleta pe drumurile publice, iar cei cu vârsta între 14 și 16 ani pot circula cu bicicleta pe drumurile publice doar dacă poartă cască de protecție. Când vine vorba de pistele de biciclete, copiii pot merge pe acestea începând cu vârsta de 7 ani, dar doar sub supravegherea unui adult.
Legea prevede reguli clare pentru toți bicicliștii, indiferent de vârstă. Bicicliștii sunt obligați să circule doar pe banda din dreapta, lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care urmează să schimbe direcția la intersecție. Totodată, bicicliștii nu au voie să transporte obiecte care pot afecta echilibrul, să traverseze trecerile de pietoni călare pe bicicletă sau să circule pe aleile din parcuri dacă incomodează pietonii. Cei care nu respectă legea privind circulația bicicletelor și trotinetelor riscă sancțiuni drastice.
Ce amendă primesc bicicliștii care nu respectă legislația
Nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice se sancționează cu amenzi considerabile, majoritatea fiind încadrate în clasa a II-a de sancțiuni, cu valori de peste 1.000 de lei. Amenzi se aplică bicicliștilor și dacă circulă fără a avea anumite echipamente în dotare. Bicicletele trebuie să fie echipate cu far cu lumină albă sau galbenă în față, stop cu lumină roșie în spate, dispozitive reflectorizante roșii și galbene, frâne funcționale, sistem de direcție în stare bună și avertizor sonor. De asemenea, pe timp de noapte sau atunci când vizibilitatea este redusă, bicicliștii sunt obligați să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante.
Bicicliștilor și celor care conduc mopede și trotinete le este interzis:
- să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale
- să circule în paralel
- să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehiculsă circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil
- să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă
- să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau pe moped
- să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga
Din acest an, persoanele care merg cu bicicleta și trotineta vor avea de respectat mai multe reguli stricte. O nouă lege îi vizează și pe copiii care merg cu bicicleta pe drumurile publice. Copiii cu vârsta sub 14 ani nu vor mai avea voie să circule cu bicicleta pe drumurile publice, iar cei între 14 și 16 ani pot circula doar dacă au cască de protecție. Când vine vorba de pistele de biciclete, copiii pot merge pe acestea începând cu vârsta de 7 ani, dar doar sub supravegherea unui adult. Amendă vor primi și șoferii care blochează cu mașina pistele de bicicliști.