Prima pagină » Local » Copilărie în siguranță! Polițiști, voluntari și preoți, alături de peste 100 de copii în tabăra de la Belcești

Copilărie în siguranță! Polițiști, voluntari și preoți, alături de peste 100 de copii în tabăra de la Belcești

30 iul. 2025, 12:40, 1 ,
Redacția BZI în Local

Peste 120 de copii au participat pe 29 iulie la „Tabăra bucuriei de sub cerul belceștean”, desfășurată la Parohia Belcești, județul Iași, în cadrul unui parteneriat între IPJ Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Polițiști, preoți și voluntari le-au oferit celor mici activități educative și demonstrative, cu accent pe siguranța online, prevenirea consumului de droguri și conștientizarea riscurilor.

„La data de 29 iulie a.c., în intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul Siguranță Școlară, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul pentru Acțiuni Speciale au participat la evenimentul „Tabăra bucuriei de sub cerul belceștean”, desfășurat la Parohia Belcești, județul Iași.

Activitatea s-a desfășurat în baza Acordului de parteneriat încheiat între I.P.J. Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor, reunind peste 120 de copii, alături de 6 preoți și 17 voluntari.

Polițiștii au derulat sesiuni de informare și prevenire în cadrul campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” și proiectului „Setează siguranța copilului tău”, axate pe:

• siguranța copiilor în mediul online (evitarea postării de informații personale șii relaționarea cu persoane necunoscute);
• conștientizarea riscurilor asociate consumului de substanțe psihoactive (efecte medicale, psihologice și sociale);
• prezentarea consecințelor legale ale consumului și traficului de droguri, potrivit prevederilor Legii nr. 143/2000.

Participanții au asistat la demonstrații cu câinele polițist, la prezentarea autospecialei de poliție și de asemenea, au putut experimenta, prin intermediul ochelarilor speciali, efectele consumului de alcool și droguri.

Evenimentul a contribuit la consolidarea colaborării interinstituționale dintre instituțiile statului și Biserică, în sprijinul protejării și educării tinerei generații”, a transmis IPJ Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii
  • Conform istoricului tuturor taberelor de acest gen de prin lume probabil că polițiștii sunt de fapt cu ochii pe voluntari și preoți în joaca lor cu copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026