Prima pagină » Local » Coșmar pentru ieșenii care locuiesc în blocurile CFR din zona Păcurari. Familiile cu bătrâni și copii au pus mână de la mână să supraviețuiască peste iarnă, dar au fost fraieriți pe față

Coșmar pentru ieșenii care locuiesc în blocurile CFR din zona Păcurari. Familiile cu bătrâni și copii au pus mână de la mână să supraviețuiască peste iarnă, dar au fost fraieriți pe față

20 nov. 2020, 02:00,
Vlad Alexa în Local

O situație de coșmar în care se găsesc ieșenii care locuiesc în blocurile CFR din zona Păcurari. Sute de familii, printre care bătrâni și copiii, au pus mână de la mână să schimbe condițiile dificile în care au trăit până acum pentru a trece iarna cu ușurință. Banii oferiți pentru realizarea lucrărilor au fost însă cheltuiți în bătaie de joc de administratorul INAAP, care este acuzat de locatari că a realizat achiziții la suprapreț și nu a plătit nici măcar furnizorii de utilități, oamenii neavând căldură în locuințe nici măcar în această perioadă a anului

Ieșenii care locuiesc în blocurile CFR din zona Păcurari trăiesc clipe de coșmar în pragul iernii. Oamenii acuză faptul că au pus mână de la mână bani pentru realizarea unor lucrări extrem de importante pentru confortul locatarilor, dar care au fost realizate în bătaie de joc de administrator, iar acum sunt puși în fața faptului împlinit. Proprietarii din blocurile CFR situate în zona pieței Păcurari susțin faptul că administratorul INAAP a adunat de la fiecare apartament în parte diferite sume de bani.

„Tot timpul a fost dezastru în bloc și s-au adunat bani să se facă lucrări de la fiecare apartament. Nici acum nu avem căldură în calorifere pentru că INAAP a cheltuit banii aiurea. Mai toată lumea a plătit câteva milioane pentru că s-au impus cheltuielile pe listele de plată la întreținere, dar în schimb nu s-a făcut aproape nicio lucrare. Când i-am luat la întrebări pe cei de la INAAP să vedem cum au fost cheltuiți banii, ei ne-au arătat niște facturi pentru uși de termopan, dar noi nu am văzut niciodată termopane pe casa scării. În schimb, au pus o ușă de tablă prin care trece frigul mai ceva ca înainte”, spune Elena Vlașcu, ieșeancă care locuiește pe strada Cazărmilor din Iași.

„S-au adunat foarte mulți bani la administrator și noi nu vedem nimic în schimb”, acuză ieșenii din strada Cazărmilor

Enervați la culme pentru că banii au fost cheltuiți în bătaie de joc, fără ca investițiile să se vadă nici în prag de iarnă, locatarii s-au revoltat și au încercat să schimbe administratorul INAAP și chiar au făcut mai multe adunări generale, fără succes însă.

„Numai eu am plătit 300 de lei pentru lucrările de la INAAP, iar aici sunt sute de apartamente, s-au adunat foarte mulți bani și nu se vede nimic. Cei de la INAAP au dat facturi că s-au plătit 7.000 lei pentru o ușă de termopan, dar s-a pus în schimb ușă de tablă de 200-300 lei, restul banilor au dispărut. Au pus interfoane la ușă, dar doar la intrarea în bloc, fără să avem și noi în locuințe. Am făcut adunări generale să schimbăm administratorul și am votat în acest sens, dar cei de la INAAP au spus că încă nu se poate face asta pentru că nu funcționează sistemul și așa mai departe”, mai acuză ieșenii care locuiesc pe strada Cazărmilor.

Firma privată INAAP administrează mii de apartamente din municipiul Iași

INAAP este o firmă privată care se ocupă de administrarea locuințelor, fiind unul dintre cei mai reclamați administratori de la nivelul orașului având în vedere numeroasele probleme juridice și financiare cu care se confruntă compania. Reprezentanții firmei de administrare susțin faptul că au fost realizate diferite lucrări la solicitarea locatarilor.

„Noi acționăm ca organism intermediar. În privința lucrărilor, ușă termopan nu se putea cumpăra, a fost o factură de aproape 4.000 lei pe ușă. În privința interfonului, am avut discuții și cu cei de la poliție pentru că acolo intră foarte multă lume străină și s-a decis să se meargă pe această variantă. Cea mai mare problemă este plata facturilor la utilități, noi nu suntem bancă, oamenii trebuie să plătească. Până acum s-au plătit doar facturile până în decembrie 2019 și ar mai fi cele din ianuarie și februarie 2020 restante”, a explicat Paul Tăbăranu, administrator în cadrul INAAP Iași.

Compania care se ocupă de administrarea locuințelor este controlată indirect de omul de afaceri Dumitru Gârtan, care mai deține inclusiv compania Multicont Service SRL, implicată în mai multe scandaluri financiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 octombrie 2024
08 octombrie 2024