Fostul ministru al Mediului, Tánzcos Barna, a anunțat marți că va depune în calitate de senator un proiect de lege prin care cota pentru vânătoare de urși bruni să fie stabilită prin lege.
De asemenea, Academia Română să fie eliminată din procesul legislativ de stabilire a cotelor referitoare la gestionarea populației de urs brun, potrivit unui comunicat al UDMR.
Tanczos Barna vrea ca parlamentarii să decidă câți urși să fie împușcați: Parlamentul este ales de popor, nu de urși
Tánczos Barna a declarat, marți, la Prima News, că avizul emis recent de Academia Română conține remarci „hilare”, prin care se fac comparații între pume și lupi și urșii bruni, care nu își au locul într-un astfel de document.
„Academia Română l-a pus pe actualul ministru al Mediului într-o situație imposibilă. L-a pus să aleagă între un dosar penal pentru că dă ordinul fără aviz sau cu un aviz negativ. A făcut o propunere nelegală, pentru că nu are nicio bază legală să facă o propunere de cotă Academia Română. Obligativitatea consultării Academiei Române este prevăzută de lege și, în calitate de ministru nu am vrut să elimin Academia, din respect față de instituție. Dar am ajuns la concluzia că nu are ce căuta Academia Română în acest proces legislativ și, în calitate de senator, voi depune un proiect legislativ pentru a elimina Academia Română din acest proces legislativ, pentru că nu au specialiști. Dacă ar fi avut, ar fi venit la licitație, ar fi fost în Comisia de Ocrotire a Monumentelor Naturii care a dat un aviz cu câteva remarci absolut hilare. Vorbim despre puma, despre studii legate de lupi, cu similitudini legate de populația de urs, comparații care nu își au locul într-un document semnat de profesori, de savanți de la Academia Română”, a spus Tánczos, potrivit G4Media.ro.
Potrivit acestuia, termenii potriviți în ceea ce privește diminuarea urșilor bruni este extragerea sau împușcarea lor, nu uciderea lor. „Oamenii sunt uciși, oamenii suferă”, a declarat fostul ministru al Mediului.
Tanczos a explicat că singura soluție este că această cotă pentru ursul brun să se stabilească prin lege, „iar Parlamentul, care este ales de popor, de oameni, nu de urși, și care are obligația să protejeze cetățeanul român, să decidă”.
Ordinul care permitea împușcarea a aproape 500 de urși, semnat de Tánzcos Barna, a primit un aviz negativ de la Academia Română.
Conform statisticilor, numărul pagubelor produse de urși a crescut din 2016 de 50 de ori, iar valoarea acestora a crescut de aproape 500 de ori, numărul de județe afectate ajungând de la 7 la 23.
Drept spune poporul roman – dupa razboi, multi viteji se arata. Pai, dle. barna, ati fost ministru. Puteati rezolva problema asta care a devenit extrem de suparatoare.
Deci ati inteles ce vrea acest individ? Sa eliminam pe cei cu carte, cu studii in domeniu si care ii incurca pe politicieni in luarea unor masuri idioate. Nu vrem ca oamenii de stiinta sa ne stea in cale, noi suntem desteptii tarii. Nu ne incurca ei planurile de interes personal. Cam asta-i Romania actuala!!!!!!!! Nu veti mai pupa la guvernare si de asta va doare, ati distrus si ce era bun in tinuturile in care locuiti(paduri, infrastructura rutiera, statiuni de interes international, etc.