Prima pagină » Bursa Barfelor » Crește dosarul DaNa văzând cu ochii. Cine este vizat?
Crește dosarul DaNa văzând cu ochii. Cine este vizat?

Crește dosarul DaNa văzând cu ochii. Cine este vizat?

16 nov. 2024, 02:01,
în Bursa Barfelor

Babele bârfitoare încep rubricuța de azi cu o povestioară destul de interesantă. Cică la DaNa acasă este forfotă mare. De ce? Păi, la urechile babelor a ajuns o enformație care spune că un dosărel crește văzând cu ochii. Deci, gazeta bâzâitoare a avut dreptate. Ce vizează? Păi, vă spun babele imediat. Este vorba despre contractele de consultanță între fermele lui Sami Muilă și Ceapă Cioate cu premării Peneliste, dar și Pesediste. Cică în dosar apare și numele lui Pușcărelul. Este stufos totul pentru că este vorba inclusiv despre trucări de licitații și altele. Banii din combinațiile astea, au aflat procororii, au ajuns direct la șeful Penălist, adică domnul cu tabla, nu la cel oficial. Bre, nu știu cum se face, dar DaNa a fost mai atentă decât a fost Ceapă Cioate atunci când a prins-o pe nevastă-sa în pat cu altul… Apăi, dacă a neglijat-o, ce credea că se întâmplă? Apropo, dacă am deschis discuția asta, o să o continuăm mai pe larg în edițiile viitoare ca să vă povestim toată treaba asta cu nevasta și amantul. Va urma…

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 noiembrie 2026
05 noiembrie 2026