Prima pagină » Actualitate » Crimă înfiorătoare în Capitală! O copilă de 13 ani, suspectată că și-a omorât mama și a încercat să șteargă urmele
Crimă înfiorătoare în Capitală! O copilă de 13 ani, suspectată că și-a omorât mama și a încercat să șteargă urmele

Crimă înfiorătoare în Capitală! O copilă de 13 ani, suspectată că și-a omorât mama și a încercat să șteargă urmele

16 oct. 2025, 17:04,
Redacția BZI în Actualitate

O anchetă de o amploare rar întâlnită zguduie în aceste zile Capitala. Poliția din București investighează un caz șocant: o adolescentă de doar 13 ani este principalul suspect într-o posibilă crimă oribilă, uciderea propriei mame.

Totul a început după ce o rudă a femeii, alarmată că aceasta nu mai răspundea la telefon de mai multe zile, a decis să anunțe autoritățile. Nepotul victimei a mers personal la locuința femeii, sperând să o găsească teafără. În schimb, a dat peste o scenă tulburătoare: în casă era nepoata lui, fata de 13 ani, împreună cu câțiva prieteni, care „făceau curățenie”.

Comportamentul copiilor i s-a părut imediat suspect bărbatului, care a simțit că ceva nu este în regulă. Fără să stea pe gânduri, a sunat la 112. În scurt timp, mai multe echipaje ale Poliției Capitalei și specialiști criminaliști au ajuns la fața locului, au împrejmuit zona și au început cercetările.

O fată de 13 ani, suspectată că și-a ucis mama

Surse judiciare au declarat că există indicii serioase care duc spre o ipoteză macabră: femeia ar fi fost ucisă, însă trupul ei nu a fost încă descoperit. Anchetatorii verifică în aceste ore mai multe piste și încearcă să afle unde ar fi putut fi ascuns cadavrul.

„Polițiștii desfășoară cercetări intense pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și unde s-ar putea afla corpul femeii dispărute. Ancheta este în plină desfășurare”, au declarat surse apropiate cazului pentru ȘtiriPeSurse.ro.

Totuși, din motive tactice, autoritățile refuză momentan să ofere detalii suplimentare, pentru a nu periclita mersul anchetei.

Cazul a stârnit deja un val de reacții pe rețelele sociale și amintește de o tragedie similară care a șocat diaspora românească la începutul acestui an, în Statele Unite. Atunci, Andreea Mottram, o româncă în vârstă de 47 de ani, directoare a unui ONG american pentru refugiați, a fost ucisă cu cruzime de fiica sa adoptivă, Mihaela Gabriela Sorescu, o adolescentă de 16 ani originară din România. Fata, împreună cu o prietenă, a înjunghiat-o de 14 ori, iar ulterior, în jurnalul ei, polițiștii au descoperit detalii despre ura pe care o nutrea față de mamă și despre planul de a o omorî.

Acum, o poveste la fel de tulburătoare pare să se repete, chiar în inima Bucureștiului. Comunitatea este șocată, iar anchetatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în spatele ușilor închise ale acelui apartament.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026