Prima pagină » National » Cristian Diaconescu, președintele PMP, despre negocierile cu PNL: „Am luat și noi o decizie”
Cristian Diaconescu, președintele PMP, despre negocierile cu PNL: „Am luat și noi o decizie”

Cristian Diaconescu, președintele PMP, despre negocierile cu PNL: „Am luat și noi o decizie”

23 nov. 2021, 17:44,
în National

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Cristian Diaconescu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că, în contextul actual, „nu mai este de actualitate” discuţia cu Partidul Naţional Liberal privind un proiect politic comun, acesta adăugând că „într-un tango e nevoie de doi”.

„Din punctul de vedere al dialogului cu Partidul Naţional Liberal, nu ne aflăm în niciun stadiu evolutiv. Am luat şi noi, cum au luat şi domniile lor, o decizie pentru, în primul rând, a confirma împreună cu colegii noştri, pentru că acestea nu sunt teme pe care să le iei pe persoană fizică, pentru a confirma împreună cu colegii noştri intenţia de a avea un dialog şi, pe de altă parte, de a stabili un anume tip de mandat. PNL nu a mai dat niciun semn din această perspectivă şi considerăm că, în contextul actual, nu mai este de actualitate această discuţie”, a spus Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu, președintele PMP: „ Într-un tango e nevoie de doi”

El a adăugat că nu a existat şi nu va exista, cel puţin în mandatul său, niciun fel de intenţie, aşteptare sau proiect care ar avea drept consecinţă dispariţia PMP.

„Indiferent cu cine dialogăm, eu sunt dispus să dialoghez, evident, este natural, este normal până la urmă, discutăm de problemele pe care dreapta românească (le are n.red.), dar, cum se spune în diplomaţie, într-un tango e nevoie de doi”, a conchis Diaconescu.

Consiliul Naţional al PMP a decis, în urmă cu zece zile, continuarea discuţiilor cu PNL privind un proiect politic comun şi a desemnat o echipă de negociere în acest sens. Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a precizat, la vremea respectivă, că negocierile cu PNL vizează o cooperare pe proiecte locale şi naţionale, subliniind că este „exclusă” dispariţia PMP.

„Am decis, astăzi (sâmbătă, n.r.), împreună cu colegii mei din Partidul Mişcarea Populară, să cooperăm privind proiecte naţionale sau locale cu PNL. Prin acest demers, Partidul Mişcarea Populară înţelege necesitatea ca aşteptările electoratului de dreapta să se materializeze prin coordonarea, între cele două formaţiuni politice, în domenii în care expertiza fiecăruia dintre cele două partide poate fi complementară. Sub preşedinţia mea, Partidul Mişcarea Populară va continua să rămână una dintre cele mai importante forţe politice, de dreapta, de pe eşichierul politic românesc. Deci dispariţia acestei formaţiuni politice este exclusă”, a transmis Cristian Diaconescu într-un mesaj pe Facebook, la acel moment.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026