Prima pagină » National » Cristian Diaconescu, președintele PMP, despre rolul lui Traian Băsescu în partid: „Poate avea ce rol își dorește”
Cristian Diaconescu, președintele PMP, despre rolul lui Traian Băsescu în partid: „Poate avea ce rol își dorește”

Cristian Diaconescu, președintele PMP, despre rolul lui Traian Băsescu în partid: „Poate avea ce rol își dorește”

28 mai 2021, 15:00,
Elena Nicoleta BUJOR în National

Cristian Diaconescu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a declarat vineri, 28 mai 2021, la Galaţi, faptul că Traian Băsescu, fostul şef al statului, va avea în partid rolul pe care şi-l doreşte.

Interpelat ce rol mai poate avea Traian Băsescu pentru viitorul PMP, Diaconescu a răspuns: „Domnul Traian Băsescu este fondatorul acestui partid, deci va avea rolul pe care domnia să şi-l doreşte”.

Cristian Diaconescu, despre propriile evaluări privind alegerile parlamentare

Preşedintele PMP nu a dorit să ofere un răspuns în ceea ce priveşte rolul Elenei Băsescu, fiica fostului preşedinte al României, în cadrul partidului. Întrebare vine în contextul în care aceasta a fost prezentă în campania electorală din toamnă, însă a lipsit partidul de acele procente care i-ar fi trebuit să treacă pragul electoral. Cristian Diaconescu a precizat faptul că partidul îşi va face propriile evaluări privind alegerile parlamentare pe care le face publice.

„Revin cu plăcere la Galaţi şi, în momentul în care vom face propriile noastre evaluări, o să le prezentăm şi în legătură cu momentul alegerilor parlamentare. Evaluarea o vom prezenta imediat ce vom putea să acoperim toate zonele din ţară. Încerc şi eu să merg să merg fizic, secretarul general în egală măsură. Evaluarea trebuie făcută temeinic. Nu trebuie să te grăbeşti, să vii de la centru pentru a da satisfacţie unei anume părţi din establishment-ul politic românesc. Este ultimul lucru care îmi trece prin cap să ies în întâmpinarea aşteptărilor unui partid din România”, a spus Diaconescu.

Liderul PMP, despre ştirea falsă privind discuţiile cu PNL

Liderul Partidului Mişcarea Populară a mai afirmat faptul că este o ştire falsă cea privind discuţiile cu Partidul Naţional Liberal sau cu o altă formaţiune politică pentru o fuziune.

„Ştirea este falsă. Deocamdată dorim să ne solidificăm ca şi partid pentru că, într-adevăr, alegerile parlamentare au avut un impact, dar continui să mă întreb dacă este mai bine fără PMP în Parlament şi Guvern”, a mai precizat preşedintele PMP.

Cristian Diaconescu se află vineri, 28 mai 2021, la Galaţi, unde se va întâlni cu organizaţia judeţeană a PMP, ocazie cu care va intra în dialog cu consilierii judeţeni şi locali ai partidului.

Cristian Diaconescu, despre Panul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Fostul ministru de Externe a vorbit despre tipurile de proiecte finanţabile, notând că este o diferenţă uriaşă între domeniile pentru care Uniunea Europeană alocă fonduri şi propunerile de proiecte incluse de autorităţile de la Bucureşti în formele de până acum al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Lipseşte profesionalismul, atât în modul în care a fost realizat acest plan, cât şi în modul în care a fost trimis spre evaluare. Am ajuns la al treilea plan. Dacă nu ţi-ai învăţat până acum lecţia, înseamnă fie că te încăpăţânezi, fie că nu reuşeşti să înţelegi contextul în care te afli”, a comentat preşedintele Partidului Mişcarea Populară, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PMP Prahova.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iulie 2026
07 iulie 2026