Prima pagină » Actualitate » Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc!

Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc!

03 iul. 2026, 08:25,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc de către Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc!

Potrivit portalului instanţelor de judecată, instanţa de fond – Tribunalul Mureş – a respins ca nefondate cererile formulate de inculpat, prin apărător, de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu arestul la domiciliu, menţinând măsura arestării preventive.

Decizia a fost atacată de avocaţii lui Cristian Pomohaci, contestaţia depusă de aceştia fiind respinsă, joi, de Curtea de Apel Târgu Mureş.

„Respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul (…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, împotriva încheierii penale din 26.06.2026, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş din cadrul dosarului nr. 2285/102/2026/a1.1, pe care o menţine. În baza art. 242 alin.2 C.proc.pen. respinge ca nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire cu măsura arestului la domiciliu, prin apărător ales. (…) Definitivă”, se arată pe pagina Curţii de Apel Târgu Mureş.

Două dosare deschise în urma perchezițiilor efectuate

În urma unei percheziţii efectuate la locuinţa cântăreţului, la începutul lunii iunie, a fost găsită cantitatea de 20 de grame de drog de mare risc, 3-CMC, precum şi o sumă importantă de bani în diferite valute.

„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, în perioada cuprinsă între 2024 şi 2026, persoana cercetată (arestată preventiv într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol săvârşit asupra unui minor) ar fi procurat, deţinut şi pus la dispoziţia mai multor persoane, pentru consum, diferite cantităţi de drog de mare risc, sub formă de substanţe cristaline. De asemenea, în urma percheziţiei efectuate la locuinţa acesteia, situată în municipiul Târgu Mureş, a fost găsită şi o cantitate de drog de mare risc, 3-CMC, precum şi alte mijloace de probă”, a precizat la acea dată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

La data de 5 iunie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a dispus arestarea preventivă a lui Cristian Pomohaci.

Cele două dosare, de infracțiuni contra libertății și integrității sexuale și de trafic de droguri de mare risc, au fost deschise în urma perchezițiilor efectuate la două dintre locuințele cântărețului, în urmă cu o săptămână, ocazie cu care a fost găsită o cantitate de 20 de grame de drog de mare risc (3 CMC), precum și suma de aproape 2 milioane de euro, în diferite valute.

Așadar, Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc de către Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026