Cu doar o săptămână înainte de începerea cursurilor, sistemul de educație românesc intră în noul an școlar cu numeroase incertitudini. Potrivit unei analize publicate de Edupedu.ro, mai multe reguli importante pentru anul școlar 2026–2027 sunt încă nepublicate, în curs de modificare sau afectate de schimbări legislative de ultim moment.
Una dintre cele mai importante probleme îi privește pe elevii care intră acum în clasa a VIII-a. Aceștia nu știu încă în mod clar dacă, în vara anului 2027, vor susține și un concurs separat de admitere organizat de anumite licee, în condițiile în care generația lor este prima vizată de noile prevederi privind admiterea la liceu.
O altă problemă majoră este reprezentată de manualele școlare. Elevii care intră în clasa a IX-a, prima generație care va studia după noul curriculum de liceu, nu vor avea la începutul anului școlar noile manuale tipărite. În același timp, profesorii din clasele I-VIII trebuie să aplice noile standarde naționale de evaluare fără să beneficieze încă de ghidurile necesare pentru aplicarea lor practică.
„Este inadmisibil ca, în pragul începerii anului școlar, elevii, părinții și profesorii să nu știe exact care sunt regulile după care vor funcționa. Vorbim despre decizii care influențează parcursul educațional al unor copii și despre instrumente esențiale pentru activitatea profesorilor”, afirmă Cristina-Emanuela Dascălu, deputat AUR Iași și vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
O situație similară se regăsește și în cazul burselor elevilor, ale căror noi prevederi nu erau încă publicate în Monitorul Oficial la momentul analizei Edupedu.ro. În paralel, problema degrevării directorilor de anumite activități didactice și administrative necesită punerea în acord a ordinelor Ministerului Educației cu modificările legislative adoptate ulterior de Parlament.
„Nu putem construi un sistem educațional performant pe schimbări de ultim moment, ordine întârziate și lipsă de predictibilitate. Profesorii trebuie să știe din timp ce li se cere, părinții trebuie să cunoască regulile, iar elevii trebuie să aibă garanția unui parcurs educațional clar și corect”, transmite deputata AUR.
Cristina-Emanuela Dascălu subliniază că stabilitatea legislativă și administrativă în educație nu reprezintă un lux, ci o condiție fundamentală pentru funcționarea normală a școlii.
„În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, voi continua să urmăresc modul în care Ministerul Educației gestionează aceste probleme și voi cere ca elevii, profesorii și părinții să primească răspunsuri clare. Educația trebuie să fie construită cu responsabilitate, nu administrată în regim de urgență de la un an școlar la altul.”
D-nă Deputată și Prof.Dr.Univ., când veți veni la Guvernare să luați inițiativă în detrimentul Învățământului că se duce la vale.
Lipsa unei educații serioase „Cu o floare nu se face primăvară”: Oamenii de excepție (elitele izolate) nu pot salva o societate dacă masa critică a populației rămâne needucată.Consecința: Fără o bază educațională solidă, un popor devine ușor de manipulat, își pierde spiritul critic și capacitatea de a progresa pe termen lung.2. Lipsa unor lideri („stăpâni”) competenți și înțelepți. Diferența dintre putere și autoritate: Un popor are nevoie de conducători care nu doar dețin puterea, ci au și înțelepciunea (viziunea morală) și competența (capacitatea tehnică) de a ghida societatea.Consecința: Când conducerea este incompetentă, resursele se risipesc, iar instituțiile statului se degradează.Atunci când ambele elemente lipsesc, o comunitate își pierde direcția și autonomia reală, devenind dependentă de factori externi sau blocată într-o criză perpetuă.
* Trebuiesc Alegeri Anticipate, nu să fie rotiți aceeași, incompetenți, corupți și prescriși că România nu e țara penalilor și mediocrităților.
România are și competenți care sunt în stare să o gestioneze cu înțelepciune.
Altfel se duce totul în râpă iar paiațele de corupți rămân cu privilegii.
Lipsa unei educații serioase„Cu o floare nu se face primăvară”: Oamenii de excepție (elitele izolate) nu pot salva o societate dacă masa critică a populației rămâne needucată.Consecința: Fără o bază educațională solidă, un popor devine ușor de manipulat, își pierde spiritul critic și capacitatea de a progresa pe termen lung.2. Lipsa unor lideri („stăpâni”) competenți și înțelepți. Diferența dintre putere și autoritate: Un popor are nevoie de conducători care nu doar dețin puterea, ci au și înțelepciunea (viziunea morală) și competența (capacitatea tehnică) de a ghida societatea.Consecința: Când conducerea este incompetentă, resursele se risipesc, iar instituțiile statului se degradează.Atunci când ambele elemente lipsesc, o comunitate își pierde direcția și autonomia reală, devenind dependentă de factori externi sau blocată într-o criză perpetuă.