Cristina Emanuela Dascălu, deputat:  „Efectele Legii Bolojan se resimt profund în sistemul de educație: profesorii sunt tot mai puțini, mai obosiți și mai demotivați.” (P)

Datele publicate recent de Ministerul Educației și Cercetării arată un declin alarmant al resursei umane din învățământul preuniversitar. În doar doi ani, numărul profesorilor suplinitori a scăzut cu peste 44%, iar peste 17.000 de titulari au dispărut din sistem fără explicații clare. Aceasta este una dintre cele mai abrupte scăderi din ultimele decenii, produsă în contextul aplicării Legii nr. 141/2025 – cunoscută sub numele de Legea Bolojan.

Ceea ce se întâmplă în școlile României nu este o simplă reorganizare, ci o restructurare masivă a sistemului educațional, cu efecte directe asupra profesorilor, elevilor și calității actului de învățare. Creșterea normei didactice cu două ore, comasările de școli, reducerea numărului de clase și tăierea plăților cu ora au produs un dezechilibru vizibil. Profesorii rămași în sistem sunt obligați să predea mai mult, adesea în condiții mai grele, în timp ce mii de colegi au fost împinși spre ieșirea din sistem.

Reforma pe hârtie, impusă prin Legea 141/2025, s-a transformat într-o presiune uriașă asupra cadrelor didactice. În locul unei modernizări reale, avem o simplă redistribuire a poverii: mai puțini oameni pentru mai multă muncă. Iar cei care au rămas duc pe umeri întreaga greutate a unei politici care confundă eficiența bugetară cu eficiența educațională.

14:59

Deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu, consecvență în apărarea suveranității și realismului economic în Comisia pentru Afaceri Europene (P)

11:46, 18 Feb 2026

Deputatul AUR Cristina Emanuela Dascălu: Gala Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România Iașul confirmă, din nou, vocația excelenței culturale și jurnalistice (P)

Nu putem vorbi despre o școală performantă într-un sistem în care profesorii sunt epuizați, elevii aglomerați, iar calitatea orelor este sacrificată în numele economiei de resurse. Educația nu se poate reduce la cifre și la tabele contabile. Ea este o investiție în oameni, nu o cheltuială care trebuie tăiată.

Profesorii suplinitori nu sunt o categorie marginală, ci sunt parte esențială a rețelei educaționale. Mulți dintre ei sunt tineri dedicați, care și-au început cariera cu entuziasm și competență. Pierderea lor înseamnă pierderea unei generații de profesori care ar fi putut aduce prospețime și energie nouă în sistem. A-i elimina din cauza comasărilor sau a creșterii normei este o greșeală strategică, care va costa România pe termen lung.

În același timp, titularii rămași sunt tot mai împovărați. Creșterea numărului de ore, combinată cu extinderea grupelor de elevi și cu interdicțiile impuse în privința plății cu ora, transformă munca didactică într-un maraton fără pauze. Mulți profesori ajung să predea în mai multe școli pentru a-și completa norma, pierzând timp, energie și sensul vocației care i-a adus în această profesie.

Într-un moment în care România are nevoie de stabilitate și încredere în educație, Legea Bolojan a produs exact opusul: nesiguranță, confuzie și demotivare. În loc să încurajeze performanța, a tăiat din resursele umane; în loc să sprijine profesorii, i-a împins într-o competiție de supraviețuire.

Este esențial să privim aceste cifre dincolo de statistici: în spatele fiecărui procent se află oameni – profesori care nu mai predau, elevi care rămân fără continuitate și părinți care își pierd încrederea în școală. Scăderea cu 44% a numărului de suplinitori nu este un semn de eficiență, ci un semn de retragere a resursei umane dintr-un sistem devenit ostil.

Educația nu se poate reforma prin constrângere. Nu poți cere calitate fără a oferi respect, echilibru și condiții decente. România are nevoie de un model de reformă care să pornească de la profesori, nu de la calcule bugetare. În centrul oricărei politici educaționale trebuie să stea omul: cel care predă, formează, motivează și inspiră.

Legea Bolojan a fost prezentată drept o soluție de „optimizare”, dar în realitate a adus tensiune, incertitudine și scăderea atractivității profesiei didactice. Nu putem cere tinerilor să intre în învățământ atâta timp cât mesajul transmis este acela că munca lor poate fi oricând redusă, redistribuită sau anulată printr-o decizie administrativă.

Educația nu poate fi eficientizată prin tăieri, ci prin investiție în oameni, formare continuă și stabilitate. Adevărata economie este cea care păstrează profesorii buni în sistem și care îi motivează să rămână. România nu va avea o școală modernă fără profesori respectați și sprijiniți.

Este momentul ca întreaga societate, decidenți, părinți, elevi și profesori, să conștientizeze că viitorul educației nu se poate clădi pe epuizare și frică. Avem nevoie de echilibru, de dialog și de politici care pun în centrul reformei ființa umană, nu mecanismul birocratic.

În fața efectelor evidente ale Legii Bolojan, îmi exprim public îngrijorarea și solidaritatea cu toți profesorii care, în ciuda greutăților, continuă să creadă în misiunea lor. Ei sunt dovada vie că educația supraviețuiește nu datorită politicilor, ci datorită oamenilor care nu renunță.