CSM deplânge situația procurorilor. Nu și salariile lor

Voi publica integral comunicatul care mi-a fost trimis de secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Este un protest viguros împotriva unor măsuri preconizate de guvern. Ce reiese însă din conținutul acestui comunicat este, în opinia mea, cel puțin exploziv. Veți observa cât de mari sunt salariile procurorilor. Și vă rog să luați în calcul faptul că mulți dintre ei, detașați din instituțiile de forță, nu au nici măcar studiile juridice corespunzătoare. Ca să nu mai vorbim de modul în care sunt manipulați politic sau de către grupurile de interese. Ca să nu mai vorbim nici despre lipsa crasă de profesionalism a multor procurori.

Măsuri esențiale pentru Guvernul României în vederea consolidării fiscale și sustenabilității bugetare

În contextul economic dificil din România, marcat de inflație, presiune pe bugetul public, deficit excesiv și îndatorare accelerată, Guvernul este nevoit să ia măsuri urgente și sustenabile. Nu mai este timp pentru soluții temporare sau populiste. Este nevoie de reforme structurale, disciplină fiscală și un parteneriat real cu mediul privat și populație.

1. Creșterea veniturilor bugetare prin lărgirea bazei de impozitare: o necesitate fiscală pentru România

În contextul unui deficit bugetar persistent și al constrângerilor impuse de apartenența la Uniunea europeană, România trebuie să abordeze problema sustenabilității fiscale prin măsuri care vizează atât creșterea veniturilor, cât și eficientizarea cheltuielilor. Una dintre direcțiile esențiale de acțiune este lărgirea bazei de impozitare, cu scopul de a spori colectarea veniturilor fiscale fără a crește excesiv povara asupra contribuabililor activi. Acest articol analizează două componente ale acestei strategii: eliminarea scutirilor fiscale excesive și impozitarea eficientă a veniturilor mari, în special din active neproductive sau venituri privilegiate.

Veniturile fiscale ale României, exprimate ca procent din PIB, se situează sub media Uniunii Europene (aproximativ 27 – 28%, comparativ cu media UE de peste 40%). Această realitate reflectă nu doar un grad scăzut de colectare, ci și o bază de impozitare îngustă, afectată de numeroase scutiri, facilități și zone de privilegii fiscale. Într-un sistem echitabil și eficient, baza de impozitare trebuie să fie largă, iar impozitele distribuite proporțional cu capacitate contributivă.

În România, cota unică de impozitare (10%) este aplicată uniform asupra tuturor veniturilor, indiferent de sursă sau cuantum. De asemenea, există lacune în impozitarea proprietăților și a activelor neproductive, precum persoane fizice care dețin proprietăți multiple dar plătesc impozite locale nesemnificative și pensii speciale, necontributive, dar scutite parțial de impozitare.

Guvernul ar trebui să ia în calcul o reformă fiscală coerentă, care să includă impozitarea progresivă a veniturilor foarte mari (peste 25.000 lei/lună), revizuirea impozitului pe proprietate prin diferențierea între locuința de bază și cele suplimentare, reevaluarea periodică a activelor imobiliare, precum și taxarea pensiilor speciale care depășesc pragul de 7.000 lei, în numele echității contributive.

Aceste măsuri ar putea duce la o creștere sustenabilă a veniturilor fiscale fără impact asupra claselor vulnerabile, ar întări percepția de justiție fiscală în societate și ar descuraja acumularea de active neproductive.

Lărgirea bazei de impozitare trebuie realizată cu responsabilitate socială, pentru a nu amplifica sărăcia sau a grăbi exodul forței de muncă calificate, fiind esențial ca reformele fiscale să fie dublate de dialog real cu mediul de afaceri și sindicatele, măsuri compensatorii pentru cei cu venituri mici și campanii de educație fiscală care să explice scopul și beneficiile unei fiscalități echitabile.

a) Combaterea evaziunii fiscale: digitalizare, controale direcționate și stimulente pentru plata corectă și la timp a taxelor

Evaziunea fiscală reprezintă una dintre cele mai importante surse de pierderi bugetare în România.

În mod constant, rapoartele internaționale și naționale estimează pierderi anuale de peste 6–8%

din PIB, ceea ce înseamnă un minus de zeci de miliarde de lei pentru bugetul public. Într-un context în care România se confruntă cu un deficit excesiv și are angajamente europene de ajustare fiscală, combaterea evaziunii fiscale nu mai este o opțiune, ci o necesitate strategică. Acest obiectiv poatefi atins printr-o combinație echilibrată de reforme fiscale, bugetare și instituționale.

Digitalizarea ANAF reprezintă pilonul central al modernizării fiscale în România, întrucât prin implementarea sistemelor precum e-Factura, SAF-T și e-TVA, administrația fiscală dobândește capacitatea de a colecta date în timp real, de a reduce frauda și de a crește eficiența colectării, corectând astfel deficiențele istorice cauzate de subfinanțare, birocrație și lipsa de transparență.

Pentru ca România să își crească veniturile fiscale fără majorări de taxe, este esențială o strategie coerentă care să combine digitalizarea ANAF, controale fiscale direcționate pe sectoarele cu risc ridicat, profesionalizarea inspectorilor și stimulente pentru plata corectă a taxelor, toate susținute de o infrastructură IT interoperabilă, personal specializat și încredere publică în protecția datelor, în cadrul unei noi abordări fiscale bazate pe eficiență, transparență și parteneriat cu contribuabilul.

b) Revizuirea cotei unice: între sustenabilitate fiscală și echitate socială

România aplică, începând cu anul 2005, o cotă unică de impozitare de 16% (redusă ulterior la 10%), atât pentru veniturile din muncă, cât și pentru cele din capital. Această măsură, inițial concepută ca un instrument de atragere a investițiilor și de stimulare a conformării fiscale, a fost menținută timp de aproape două decenii. Totuși, realitățile bugetare actuale creșterea deficitului public, presiunea pe cheltuielile sociale și nivelul redus al veniturilor fiscale (sub 28% din PIB) impun o reanalizare a sustenabilității acestui regim fiscal.

Revizuirea cotei unice este justificată atât din rațiuni de echitate întrucât actualul sistem favorizează disproporționat veniturile mari și subminează progresivitatea fiscală reală cât și din considerente de eficiență, dat fiind că, în pofida cotei uniforme, România înregistrează un grad redus de colectare, persistența evaziunii și o polarizare accentuată a veniturilor, fără beneficii clare pentru categoriile vulnerabile sau clasa de mijloc. În acest context, se impune analiza alternativelor la cota unică, cum ar fi introducerea impozitării progresive sau a unor suprataxe temporare pentru veniturile mari. Impozitarea progresivă, practică uzuală în majoritatea țărilor UE, implică creșterea cotelor fiscale odată cu nivelul veniturilor, fiind considerată un mecanism mai echitabil și eficient pentru mobilizarea resurselor bugetare, iar ca soluție intermediară, introducerea unor suprataxe temporare asupra veniturilor foarte mari, dividendelor consistente sau pensiilor speciale a fost adoptată în diverse state post-pandemie pentru a sprijini echilibrarea și consolidarea fiscală fără a afecta masele largi ale contribuabililor.

Revizuirea cotei unice, deși poate genera riscuri economice precum descurajarea muncii calificate sau impactul negativ asupra antreprenoriatului, precum și obstacole politice și administrative legate de opoziția mediului de afaceri și necesitatea reformei ANAF, trebuie abordată ca o recalibrare echitabilă și sustenabilă, însoțită de praguri protecționiste, perioade limitate pentru suprataxe, consultare publică, transparență și măsuri compensatorii pentru vulnerabili, pentru a crește veniturile bugetare fără a afecta coeziunea socială sau competitivitatea economică.

2. Reducerea cheltuielilor bugetare

În contextul unui deficit bugetar structural și al presiunilor tot mai mari asupra finanțelor publice, reducerea cheltuielilor statului devine un obiectiv esențial pentru sustenabilitatea fiscală a României. Administrația publică, prin dimensiunea sa și eficiența limitată, reprezintă una dintre principalele zone de reformă. Potrivit Eurostat, România alocă peste 10% din cheltuielile bugetare pentru salariile din sectorul public, un procent comparabil cu media UE, dar fără a obține rezultate pe măsură în ceea ce privește calitatea și eficiența serviciilor publice.

În România, administrația publică prezintă dezechilibre semnificative, cu o supraîncărcare birocratică la nivel central și în agențiile guvernamentale redundante, în timp ce sectoarele esențiale precum sănătatea și educația sunt subdimensionate, reflectându-se prin suprapuneri de competențe, posturi fără atribuții clare și organigrame locale disproporționate față de nevoile reale ale comunităților.

Soluțiile propuse includ realizarea unui audit funcțional detaliat în fiecare instituție pentru identificarea posturilor redundante, reducerea graduală a acestora prin pensionări naturale și restructurări, precum și fuziunea agențiilor cu atribuții similare, măsuri ce trebuie aplicate cu precauție pentru a nu afecta sectoarele critice precum sănătatea, educația și ordinea publică.

a) Înghețarea temporară a angajărilor în sectorul public

În perioadele de criză bugetară, înghețarea temporară a angajărilor în sectorul public reprezintă o practică frecventă în economiile europene. În România, deși această măsură a fost aplicată după criza din 2009, lipsa unei strategii coerente de prioritizare a funcțiilor esențiale a redus eficiența sa, motiv pentru care se recomandă o înghețare de 12–24 luni, exceptând posturile strategiceprecum cele din sănătate, educație și ordine publică, implementarea unui raport de „angajare la posturi eliberate” și reevaluarea periodică a necesarului de personal pe baza indicatorilor de performanță administrativă, astfel generându-se economii imediate și facilitându-se ulterior profesionalizarea aparatului public prin angajări țintite.

România se situează printre ultimele locuri în UE privind digitalizarea serviciilor publice, conform indicelui DESI, unde birocrația excesivă, lipsa interoperabilității sistemelor informatice și dependența de documentele pe hârtie afectează eficiența și încrederea cetățenilor, totuși, prin implementarea semnăturii electronice, crearea unui hub național de interoperabilitate și prioritizarea formularelor electronice, guvernul poate reduce costurile operaționale, crește transparența și accesibilitatea serviciilor, învățând din exemple precum Estonia și Lituania, și astfel moderniza administrația publică pentru a crea un aparat mai eficient, mai suplu și mai apropiat de nevoile societății.

b) Controlul pensiilor și salariilor speciale

Unul dintre factorii importanți care contribuie la dezechilibrul fiscal în România este sistemul dezechilibrat de remunerare și pensii, în special pensiile și salariile speciale, care creează inechități profunde și generează cheltuieli bugetare nejustificate în raport cu contributivitatea sau performanța.

Într-un context în care deficitul bugetar depășește pragul de 5% din PIB, iar ponderea cheltuielilor sociale în totalul bugetului este în continuă creștere, revizuirea acestor sisteme devine o urgență fiscală și morală.

Pensiile speciale sunt regimuri derogatorii de pensionare care nu respectă principiul contributivității. Ele se aplică în România unui număr relativ mic de beneficiari (aproximativ 200.000 în 2024), dar impactul bugetar este semnificativ. Potrivit Consiliului Fiscal, cheltuielile cu pensiile speciale depășesc 12 miliarde lei anual și cresc într-un ritm accelerat.

Pensiile speciale, necorelate cu contribuțiile reale ale beneficiarilor, generează inechități față de pensionarii din sistemul public și sunt adesea combinate cu venituri active, prin revenirea prematură în funcții publice a unor pensionari cu vârste între 45 și 55 de ani.

O soluție echilibrată pentru problema pensiilor speciale ar putea include integrarea treptată a acestora în sistemul public de pensii sau impozitarea progresivă a componentelor necontributive, instituirea unui plafon maximal (de exemplu, 3–4 salarii medii nete) și reformarea criteriilor de

acordare pentru categoriile speciale, în conformitate cu deciziile Curții Constituționale, dar în limitele sustenabilității fiscale, urmând exemplul statelor europene precum Franța, Polonia sau Portugalia, care au unificat sau eliminat regimurile privilegiate.

c) Corelarea majorărilor de salarii și pensii cu inflația și productivitatea

Majorările salariale și ale pensiilor decise pe criterii electorale, fără fundament economic sau bugetar solid, generează dezechilibre fiscale și impredictibilitate, motiv pentru care este esențială instituirea unor mecanisme automate de indexare, corelate cu inflația și productivitatea, înconcordanță cu principiile responsabilității fiscale promovate de Comisia Europeană și FMI.

Exemplele din Germania, Suedia, Estonia și Letonia arată că formulele automate de indexare, legislația privind responsabilitatea fiscală și transparența în ajustarea pensiilor pot consolida echitatea și sustenabilitatea sistemelor publice, oferind un model viabil pentru reconstrucția etică și eficientă a contractului social în România.

4d) Auditul marilor cheltuieli

Un buget public eficient presupune nu doar obținerea de venituri sustenabile, ci și o cheltuire rațională și eficientă a resurselor existente. În România, evaluarea ex-post a marilor programe

bugetare este fragmentară, iar auditul performanței rămâne subdezvoltat. Aceasta contribuie la risipă bugetară, perpetuarea unor programe inutile și o utilizare ineficientă a fondurilor publice, inclusiv a celor europene.

România cheltuie anual sume semnificative pe programe bugetare recurente, însă în absența unor indicatori clari de rezultat și a unui audit de performanță sistematic, o parte considerabilă a fondurilor publice este alocată ineficient, perpetuând politici costisitoare cu impact modest și justificare economică slabă.

Cheltuielile care trebuie auditate cu prioritate includ subvențiile majore, programele multianuale de investiții publice, sistemele IT finanțate din fonduri publice și schemele de sprijin pentru companii, iar pentru o gestionare eficientă este esențială instituționalizarea unui mecanism independent de evaluare bugetară, introducerea analizelor cost-beneficiu obligatorii și asigurarea transparenței prin implicarea societății civile și monitorizarea digitală în timp real a execuției proiectelor.

3. Maximizarea absorbției fondurilor europene

În contextul unei presiuni crescânde asupra finanțelor publice și al limitării spațiului fiscal intern, fondurile europene reprezintă principalul instrument anticiclic disponibil pentru România. Ele oferă surse de finanțare nerambursabile care pot susține investițiile publice fără a adânci deficitul bugetar.

Însă, pentru ca acest potențial să fie valorificat, este esențială creșterea capacității administrative de absorbție și prioritizarea proiectelor cu multiplicator economic ridicat.

România beneficiază în perioada 2021–2027 de peste 45 miliarde euro din politica de coeziune, aproximativ 28 miliarde euro prin PNRR și fonduri suplimentare din programul REPowerEU, însă rata de absorbție rămâne scăzută, cu doar ~60% din proiectele PNRR contractate și plăți efective

sub 25% până în iunie 2025, în timp ce fondurile de coeziune abia încep execuția, fiind afectate de probleme persistente precum birocrația, lipsa expertizei tehnice și blocaje în achiziții. Pentru creșterea absorbției fondurilor, este necesară revizuirea planificării PNRR pentru respectarea jaloanelor, oferirea de sprijin tehnic beneficiarilor locali prin unități regionale, prioritizarea proiectelor pregătite pentru execuție și înființarea  unei echipe guvernamentale speciale dedicate deblocării proiectelor problematice, precum spitalele regionale sau digitalizarea ANAF.

Eliminarea blocajelor birocratice în achizițiile publice din România necesită simplificarea legislației (modificarea Legii 98/2016) cu praguri adaptate proiectelor cu finanțare UE, digitalizarea completă a procesului (integrarea SEAP, SICAP și MySMIS) și accelerarea soluționării contestațiilor la CNSC și instanțe, pentru a reduce întârzierile și a crește eficiența. Prioritizarea proiectelor cu impact economic imediat este crucială într-un context de deficit bugetar, astfel încât fondurile europene să fie direcționate spre investiții cu efect multiplicator ridicat, care să stimuleze creșterea veniturilor fiscale și crearea de locuri de muncă, cu accent pe infrastructura rutieră și feroviară, tranziția energetică, digitalizarea administrativă și modernizarea educației și sănătății.

Utilizarea intensivă a fondurilor europene pentru finanțarea investițiilor în locul surselor interne contribuie la reducerea presiunii asupra deficitului bugetar,  creșterea potențialului PIB prin îmbunătățirea infrastructurii și capitalului uman, sporirea veniturilor fiscale indirecte prin stimularea activității economice și scăderea costurilor cu dobânzile, făcând din absorbția rapidă a

acestor fonduri un instrument esențial pentru echilibrarea macroeconomică și susținerea dezvoltării sustenabile în condiții de stabilitate fiscală.

4. Transparență și încredere în politicile fiscale

Un sistem fiscal sustenabil nu depinde doar de măsuri tehnice, ci și de încrederea publicului, a investitorilor și a partenerilor internaționali în guvernanța financiară a statului. Transparența și predictibilitatea sunt fundamentele încrederii în politicile fiscale. În România, instabilitatea legislativă, lipsa transparenței și slaba planificare bugetară au subminat adesea aceste fundamente.

Adoptarea unui cadru bugetar multianual realist, corelat cu strategia economică națională și bazat pe estimări prudente ale veniturilor și cheltuielilor, este esențială pentru creșterea credibilității politicii fiscale, prioritizarea investițiilor și asigurarea unei planificări sustenabile într-un context dominat de cheltuieli rigide și presiuni bugetare constante.

Pentru corectarea disfuncționalităților actuale și evitarea riscurilor asociate procedurii de deficit excesiv, România trebuie să elaboreze un cadru bugetar multianual realist și transparent, corelat cu obiectivele PNRR, cu implicarea activă a Consiliului Fiscal în validarea proiecțiilor și ancorarea bugetelor anuale în limite clare de cheltuieli și indicatori de performanță, astfel încât să respecte angajamentele asumate față de Comisia Europeană și să evite posibila condiționare a fondurilor europene.

Respectarea angajamentelor fiscale asumate de România implică adoptarea unui cadru de credibilitate bazat pe reforme structurale, evitarea derapajelor în anii electorali și menținerea unui dialog transparent cu instituțiile europene, întrucât încrederea UE influențează direct costurile de finanțare ale statului și percepția României ca partener economic stabil în regiune.

Transparența reală a cheltuielilor publice presupune publicarea clară, completă și accesibilă a tuturor datelor bugetare inclusiv salarii, contracte și execuții într-un format ușor de înțeles și monitorizat de cetățeni, condiție esențială pentru responsabilitate democratică și prevenirea risipei, mai ales în cazul companiilor de stat.

Pentru creșterea responsabilității și eficienței în utilizarea banului public, este esențială implementarea unor măsuri precum publicarea lunară a cheltuielilor detaliate, un registru electronic al contractelor deschis și interconectat cu SEAP, transparență completă privind personalul plătit din fonduri publice și încurajarea controlului civic asupra bugetului, toate acestea contribuind la consolidarea încrederii publice și la  prevenirea abuzurilor.

Transparența și predictibilitatea fiscală nu sunt doar principii abstracte de guvernanță, ci factori concreți care reduc costurile de finanțare, sporesc încrederea contribuabililor, limitează risipa și corupția și creează premisele unei stabilități economice durabile, esențiale pentru relansarea încrederii în stat și pentru succesul oricărei reforme fiscale.

5. Măsuri de evitat în procesul de ajustare fiscală

În contexte de ajustare fiscală și constrângeri bugetare, presiunea pentru adoptarea unor măsuri rapide este semnificativă. Cu toate acestea, atât experiențele interne, cât și cele internaționale demonstrează că intervențiile intempestive pot genera consecințe negative substanțiale pe termen mediu și lung, subminând performanța economică, coeziunea socială și credibilitatea instituțională a guvernului.

a) Creșteri bruște de taxe

Creșterile bruște și neprevizibile de taxe subminează încrederea mediului de afaceri, afectează investițiile și pot stimula economia subterană, motiv pentru care orice ajustare fiscală ar trebui să urmeze un calendar clar, consultativ și predictibil, pentru a evita efecte recesive și pierderi de locuri de muncă.

b) Tăieri abrupte de cheltuieli sociale

Tăierile abrupte ale cheltuielilor sociale, fără o analiză riguroasă a impactului, pot adânci inegalitățile, genera instabilitate socială și afecta redresarea economică, motiv pentru care reformele trebuie să protejeze populația vulnerabilă și să fie însoțite de măsuri de eficiență și direcționare mai bună a sprijinului.

c) Promisiuni populiste fără acoperire bugetară

Promisiunile fiscale fără acoperire bugetară afectează credibilitatea guvernului, alimentează deficitul și riscă să genereze corecții dureroase ulterior, de aceea, orice măsură cu impact financiar major trebuie fundamentată pe analize riguroase, consultare publică și surse clare de finanțare, în cadrul unei strategii echilibrate de consolidare fiscală.

6. Exemplu de pachet realist de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar

În contextul deficitului bugetar excesiv și al constrângerilor de finanțare, România are nevoie de un mix echilibrat de măsuri care să genereze venituri suplimentare, să crească eficiența cheltuielilor publice și să evite măsuri cu impact regresiv. Un astfel de pachet poate fi construit pe baza reformei impozitării, optimizării cheltuielilor și maximizării resurselor europene.

7Introducerea unui sistem progresiv de impozitare a veniturilor salariale ridicate (de exemplu: 10% pentru venituri până la 15.000 lei/lună, 20% pentru partea ce depășește 15.000 lei și 25% pentru suma ce depășește 25.000 lei) ar putea genera venituri suplimentare de peste 6 miliarde lei, fără a afecta clasa de mijloc. Această măsură, adoptată în majoritatea statelor membre ale UE (România și Bulgaria fiind excepții notabile), contribuie la sporirea echității fiscale și la reducerea poverii asupra grupurilor vulnerabile. Totuși, pentru a preveni migrarea veniturilor către forme alternative de remunerare, sunt necesare mecanisme eficiente de prevenire a abuzurilor.

Impunerea unei taxe diferențiate asupra proprietăților și autovehiculelor de lux (de exemplu, imobile cu valoarea peste 500.000 euro și mașini cu preț superior a 100.000 euro) ar putea genera venituri suplimentare estimate la peste 2 miliarde lei, fără a afecta majoritatea contribuabililor.

Această măsură este justificată de caracterul proporțional, dar insuficient adaptat al actualului sistem de impozitare a proprietății, care nu reflectă corect valoarea reală a bunurilor. Multe state europene au implementat deja taxe similare, precum impozitarea celei de-a doua locuințe, a vehiculelor cu emisii ridicate sau a activelor neproductive.

Reducerea cu 10% a cheltuielilor administrative, prin digitalizare, reorganizare și comasarea structurilor supradimensionate, ar putea genera economii de aproximativ 5 miliarde lei anual. Este esențial ca aceste măsuri să evite diminuarea posturilor critice din sectoarele esențiale precum educația și sănătatea, concentrându-se în special pe reducerea aparatului birocratic și eliminarea entităților redundante.

Creșterea absorbției fondurilor europene cu 10%, prin simplificarea procedurilor și digitalizarea proceselor administrative, ar putea genera un plus de aproximativ 3 miliarde lei anual în investiții,contribuind la dezvoltare fără a majora datoria publică, în contextul actual al unei rate scăzute de execuție în cadrul PNRR și fondurilor de coeziune cauzată de birocrație, lipsa capacității administrative și întârzieri în achiziții publice.

Pachetul propus generează un impact bugetar net pozitiv de circa 10 miliarde lei anual, fără a afectasemnificativ consumul sau categoriile vulnerabile. Măsurile sunt fundamentate pe date concrete și experiențe internaționale, asigură un echilibru între venituri și cheltuieli și promovează echitatea fiscală prin direcționarea impozitelor către contribuabilii cu o capacitate financiară mai mare.

Implementarea acestui set de măsuri poate juca un rol esențial în reducerea deficitului bugetar, în respectarea angajamentelor europene și în restabilirea încrederii în politicile fiscale ale României.

Pentru o consolidare fiscală sustenabilă în context de criză, guvernul trebuie să adopte politici inteligente și echitabile, care să stimuleze veniturile și să eficientizeze cheltuielile, fără a compromite ritmul creșterii economice. Este nevoie de voință politică, reforme structurale profunde și o comunicare transparentă cu cetățenii și partenerii internaționali.

Doina Maria TILEA

Analist financiar