Cum a reușit Serghei Mizil să facă avere în comunism. Afacerile care i-au adus bani pe vremea lui Ceaușescu

Despre Serghei Mizil se cunosc multe detalii, fiind un personaj deschis, plin de umor și fără menajamente, cu un discurs care a captat publicul timp de peste două decenii. De asemenea, el nu s-a ferit să vorbească despre „combinațiile” prin care a făcut bani în comunism.

În acea perioadă, se învârtea în cercuri influente și a reușit să strângă o avere considerabilă. Relația apropiată cu Nicu Ceaușescu, fiul liderului comunist Nicolae Ceaușescu, i-a oferit avantaje speciale, iar legătura familiei sale cu el a contat, mai ales că sora sa, Donca Mizil, ar fi fost marea iubire a lui Nicu.

Cum a reușit Serghei Mizil să facă avere în comunism

Serghei Mizil este cunoscut pentru poveștile sale savuroase, atât din tinerețe, cât și din perioada post-comunistă, care reflectă spiritul său liber. Pe lângă pasiunea pentru pictură, fiul fostului demnitar Paul Niculescu Mizil a dezvoltat diverse afaceri. Cel mai important mijloc prin care și-a rotunjit veniturile a fost bișnița, aducând din străinătate produse greu de găsit în România și vânzându-le românilor.

„În magazinele gospodăriei de partid nu mai găseai aproape orice, dar noi ne descurcam. Aveam în anturaj shopiști, care se învârteau la magazinele pentru străini, mai eram prieten cu sportivi și piloți care ieșeau din țară. Tata lucra la cooperație, unde aveau, pentru inițiați, băuturi străine, de exemplu whisky cu etichetă neagră. Făceam chefuri la Snagov și la munte care țineau trei-patru zile”, declara Serghei Mizil, la Jurnalul Național.

El a explicat că ieșea din țară de două ori pe an și revenea cu o cantitate mare de produse, fără a avea probleme la vamă, beneficiind de poziția tatălui său și de relația apropiată cu fiul lui Nicolae Ceaușescu:

„Pe mine şi pe alţi amici, ne lăsau să ieşim din ţară. La fiecare ieşire aduceam şi vindeam 20 de aparate video, 300 de casete, 400 de geci de blugi, blugi. Mă lăsau să ies de vreo două ori pe an şi nu aveam probleme la vamă. Doar din imprimări de casete puteam să scot cam la o lună și jumătate 80.000 de lei, echivalentul unei Dacii. Practic nu aveam probleme cu banii”.