Andrei Bordeianu, profesor de Istorie la un liceu din Iași și doctorand la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, se numără printre cei trei candidați din județul Iași care au obținut nota maximă la examenul național de Definitivat
În această perioadă în care cariera didactică presupune eforturi constante și multă dedicare, Andrei Bordeianu, un tânăr profesor de Istorie, din Iași, reușește să se remarce printr-o performanță de excepție: nota 10 la examenul național de Definitivat. Predă la Liceul EuroEd și, în paralel, este doctorand la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. În spatele acestei reușite se află luni întregi de muncă, disciplină și susținere din partea celor apropiați. Ce face ca povestea lui Andrei să fie cu atât mai emoționantă este faptul că a aflat rezultatul examenului chiar în timp ce ieșea de la alt test important, cel de Titularizare.
Andrei Bordeianu, un tânăr profesor din Iași, a reușit să obțină nota 10 la examenul de Definitivat
Andrei Bordeianu este un nume care, de acum, va fi rostit cu mândrie în cancelariile și sălile de clasă din Iași. Cu o pregătire solidă și o pasiune vizibilă pentru educație, acesta a reușit să obțină nota 10 la examenul de Definitivat în învățământ, un pas esențial în consolidarea carierei didactice. Ceea ce face performanța cu atât mai specială este faptul că a fost înregistrată în aceeași zi cu un alt moment tensionat: susținerea examenului de Titularizare.
„Rezultatele s-au postat în jurul orei 12:00, dar atunci încă mă aflam la examenul de Titularizare, care s-a încheiat abia după ora 13:00. Familia mea a aflat, așadar, înaintea mea. Când am ieșit de la Titularizare, nu mai nimeream să deschid telefonul pentru a verifica rezultatele la Definitivat, din pricina emoțiilor”, povestește Andrei Bordeianu.
A urmat un moment de suspans, în care colegii săi de la facultate, deja la curent cu nota obținută, încercau să își ascundă entuziasmul pentru a nu-i strica surpriza.
„În același timp, mai mulți colegi de la facultate îmi făceau semn să vin spre ei. I-am rugat să nu-mi spună rezultatul (ei deja văzuseră). În momentul în care am accesat platforma și am văzut nota 10 în dreptul numelui meu, am simțit o bucurie greu de descris. Știam că am tratat temeinic subiectele, însă nu mă așteptam la nota 10. A fost o surpriză extrem de plăcută”, a adăugat Andrei Bordeianu.
Amintim că, pe data de 8 iulie, 503 cadre didactice din județul Iași au participat la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ.
Andrei Bordeianu mărturisește că reușita vine cu muncă susținută și sprijinită de cei dragi
Întrebat despre „rețeta succesului”, profesorul de Istorie a subliniat importanța consecvenței și a seriozității în pregătire.
„Nu pot spune că am avut o «rețetă» anume, ci pur și simplu am trecut de mai multe ori prin toată materia, completând pregătirea cu rezolvarea unor teste din anii trecuți”, spune Andrei Bordeianu.
În plus, sprijinul celor apropiați a avut un rol esențial în această performanță.
„Pe lângă acest efort, sprijinul familiei, mai ales al iubitei mele, a contat enorm. De asemenea, țin să mulțumesc pe această cale doamnei inspector Ilie Eliza pentru inspecțiile de la clasă și pentru încrederea acordată! Mulțumirile mele se îndreaptă, nu în ultimul rând, către colegii mei de la Liceul EuroEd”, adaugă Andrei Bordeianu.
În ceea ce privește dificultatea examenului, Andrei a avut o perspectivă echilibrată.
„Subiectele au fost accesibile, nici ușoare, nici grele. Consider că au fost bine gândite”, spune Andrei Bordeianu.
Pregătirea pentru examen nu a venit ca o povară, ci ca o extensie firească a muncii sale de zi cu zi, spune Andrei, iar pentru colegii care urmează să treacă prin aceeași provocare, Andrei Bordeianu transmite un mesaj încurajator.
„Le doresc mult succes și să aibă încredere în forțele proprii. Important este să fie consecvenți, să învețe cu seriozitate, iar rezultatele vor veni”, spune Andrei Bordeianu.
În total, trei cadre didactice din județul Iași au reușit să obțină media 10 la examenul de Definitivat.
Cu o carieră promițătoare în față și o pasiune autentică pentru istorie și educație, Andrei Bordeianu, un tânăr profesor din Iași care a reușit să obțină nota 10 la examenul de Definitivat, este un exemplu de dăruire și profesionalism pentru generația tânără de cadre didactice.