Prima pagină » WoW! » Stiri » Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme în 8 luni
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme în 8 luni

Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme în 8 luni

20 dec. 2019, 17:09,
în WoW!

Monica Anghel a trecut printr-o transformare uluitoare. Îndrăgita artistă a reușit să dea jos 30 de kilograme în 8 luni, iar acum se menține. Artista povestește că a mizat pe 3 lucruri: alimentaţie corectă, sport şi proceduri de înfrumuseţare.

„Înainte, stilul meu alimentar era dezordonat, asociam greşit alimentele la masă, nu mâncam nimic toată ziua şi mâncam noaptea, de multe ori câte un sendviş de la benzinărie. Mă îngrăşasem, dar niciodată nu am avut o problemă cu asta. Mă simţeam perfect şi cu 30 kg în plus. Eu ieşeam de la duş şi mă admiram în oglindă cât de minunată sunt. Mă simţeam femeie, iubită şi frumoasă în ochii partenerului meu. Este greşit să încercăm să copiem vedete pe care le vedem prin reviste, în poze retuşate. Nu există perfecţiune, orice femeie are un pic de burtică, îi apare un rid, dar asta înseamnă să trăieşti, să fii vie. Important e să ne iubim noi pe noi în primul rând şi abia după putem avea pretenţia să ne iubească alţii”, a spus, pentru click.ro, Monica Anghel.

Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme în 8 luni

Mai încercase, de-a lungul timpului, să slăbească, dar pentru că îşi doreau alţii. Ea niciodată nu a simţit cu adevărat că e cazul până acum doi ani, când a avut mari probleme la coloană (dublă hernie de disc şi o pareză de 98% la piciorul drept).

După operaţie, medicul i-a recomandat să slăbească, deoarece fiecare kilogram în plus punea presiune pe coloană.

„Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru copilul meu. Am conştientizat că, pentru a-i fi alături şi a-l ajuta, trebuie să fiu eu bine”, a explicat cântăreața.

Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme în 8 luni

Ea a început cu şedinţe de fizioterapie şi kinetoterapie, apoi au urmat proceduri care reduc stratul adipos şi edemele, refac fermitatea pielii şi redau tonusul muscular.

„Sunt terapii moderne care folosesc unde de şoc, radiofrecvenţă şi o electrostimulare wireless. O şedinţă durează circa două ore, iar Monica venea de 3-4 ori pe săptămână. Ea are un metabolism lent, face retenţie de apă, limfa se drenează foarte greu şi atunci în permanenţă trebuie ajutată. În paralel, a ţinut o dietă care i-a devenit acum stil de viaţă”, a explicat Ionela Preda, fizioterapeutul care a ajutat-o pe Monica Anghel în tot acest demers.

Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme în 8 luni

Tot ea este cea care i-a prescris regimul alimentar.

„Am învăţat că nu se combină proteinele între ele, carbohidraţii între ei. La mine nu există dimineaţă fără mic dejun, când mănânc ouă, sau un fruct, sau un ardei gras cu o bucăţică de brânză. La prânz şi seara îmi fac un grătar cu o salată sau supe/ciorbe, mâncăruri cu legume. Am renunţat 99% la carbohidraţii răi, la prăjeli, la zahăr şi la preparate grele, astfel mi-au dispărut şi problemele la stomac (aciditate, balonare). Am învăţat să mănânc, să combin corect alimentele şi mi-am ordonat mesele. Nu stau să cântăresc porţii, să număr calorii. Eu măsor cu podul palmei”, a mai spus Monica Anghel.

Artista consumă acum alimente care dau senzaţia de saţietate, care taie foamea și care accelerează digestia.

„Spre exemplu, mie nu-mi lipsesc migdalele din maşină. Când mi se face foame şi nu am timp să iau masa, ronţăi câteva migdale”, a precizat cântăreața.

În prezent, ea se menţine, iar sportul nu lipseşte din program.

„Mă duc la sală, la călărie, cel puţin o dată pe săptămână vin la un tratament pentru drenaj, iar dieta mi-a devenit stil de viaţă. Mi-am învăţat foarte bine nevoile corpului meu, am depistat alimentele care nu-mi fac bine. În rest, caut, ca şi până acum, să mă bucur de viaţă, să petrec timp de calitate cu fiul meu şi să zâmbesc. Aici e tot secretul”, a mai afirmat Monica Anghel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`