Zanni are o casă cumpărată în urmă cu 2-3 ani de zile, iar imaginile cu interiorul locuinței i-a surprins pe internauți. Acesta a realizat un materila în care și-a prezentat achiziție.
Recent, Zanni a decis să-și schimbe orientarea religioasă trecând la pocăiți. Acesta susține că s-a săturat de viața pe care o ducea și acum se va dedica complet credinței.
Cum arată casa lui Zanni după ce s-a pocăit? Imaginile i-a surprins pe internauți
Zanni a trecut printr-o transformare profundă în viața sa, alegând să urmeze credința penticostală. Potrivit propriilor mărturisiri, înainte de această decizie, viața lui nu se desfășura așa cum și-ar fi dorit. Însă de când a ales să se pocăiască, spune că a reușit să găsească liniștea interioară pe care o căuta de mult timp.
De aproximativ doi ani s-a mutat în propria locuință, pe care a transformat-o într-un spațiu cald și personal, cu numeroase simboluri religioase. Casa este generoasă ca suprafață, are o curte întinsă, iar fiecare cameră poartă amprenta gustului său. El s-a implicat direct în decorarea interiorului – holul este decorat cu panouri de culoare închisă, iar zona de zi include un living luminos, cu pereți vopsiți în alb și mobilă asortată.
În sufragerie, pe una dintre canapele, Zanni păstrează cu grijă două Biblii, iar acel spațiu a devenit colțul său preferat din întreaga casă. Acolo cântă adesea la pian, iar pe pian așază fotografii importante pentru el – în special cele din ziua în care a trecut la noua sa credință. Acest eveniment spiritual marcant, botezul, a avut loc în urmă cu aproape două luni și reprezintă pentru el un reper profund în drumul său personal
Din ce bani va mai trăi Zanni după ce a renunțat la lumea mondenă
Zanni a ales să se retragă complet din viața publică și spune că această schimbare a fost una dintre cele mai înțelepte decizii pe care le-a luat. El afirmă că nu mai simte nicio presiune legată de partea financiară și că își pune toată încrederea în Dumnezeu, convins că nu va fi niciodată abandonat în momentele dificile.
Privind înapoi, tânărul recunoaște că în perioada în care era foarte prezent în lumea mondenă, relația lui cu divinitatea s-a slăbit. Acum însă, crede că a reușit să-și regăsească echilibrul interior, punând legătura cu Dumnezeu mai presus de orice altceva.
Într-un videoclip postat pe pagina de TikTok „Graurii”, Zanni a vorbit deschis despre acest nou drum spiritual. A spus că își pune speranța și susținerea în „mila Domnului Iisus Hristos” și că din această credință își trage puterea și mijloacele de trai. A făcut referire la o pildă despre îngrijorare, subliniind că el nu mai trăiește cu teama zilei de mâine. A amintit cum, în urmă cu șapte ani, trăia într-un cămin, iar acum are o casă a lui – un simbol al schimbării profunde din viața sa.
Despre botez, Zanni a spus că pentru el a însemnat nu doar o curățare spirituală, ci și o recunoaștere sinceră în sufletul său că Iisus Hristos este singurul Mântuitor. La doar o zi după acest moment sacru, a mărturisit că a simțit o forță nouă, un curaj profund, care vine direct din credință.