Mama ei este cunoscută în toată România, și nu numai, însă multe persoane se întreabă cum arată fiica Loredanei Groza, Elena Boncea. Ei bine, se pare că tânăra i-a moștenit trăsăturile fizice și este o prezență încântătoare. Mai mult, Elena Boncea a împlinit 23 de ani, ocazie cu care mama ei i-a făcut o urare emoționantă.
Pe Loredana Groza o cunoaște toată lumea, aceasta fiind una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Despre fiica ei, însă, putem spune că este o prezență discretă și nu prea apare în prim-plan. Cu toate acestea, Elena Boncea are același zâmbet ca mama ei, iar asemănarea dintre ele este izbitoare. Tânăra, care s-a născut la o lună după căsătoria artistei, a fost botezată de nimeni altul decât Florin Călinescu. Totodată, cele două au o relație extrem de frumoasă, Elena apărând de-a lungul timpului în multe filmări ale mamei sale.
Astăzi este o zi importantă pentru Loredana Groza. Fiica ei a împlinit 23 de ani, iar artista i-a făcut o urare emoționantă pe rețelele de socializare. Loredana și Elena se înțeleg foarte bine, sunt cele mai bune prietene, și așa a fost dintotdeauna. Fiica Loredanei este o tânără în toată regula, este foarte frumoasă, și am putea spune că moștenește trăsăturile mamei sale.
Cum arată fiica Loredanei Groza la 23 de ani
Loredana Groza a postat o poză în care apare cu fiica ei de care este extrem de mândră. Artista i-a urat Elenei tradiționalul La mulți ani, și i-a mulțumit pentru că o ajută în fiecare zi să fie o mamă mai bună. Iată ce i-a transmis Loredana Groza fiicei sale, Elena, cu ocazia împlinirii vârstei de 23 de ani.
„La Mulţi Ani, Elena, puiul meu drag!! La mulți ani, copilul meu!!! Îți mulțumesc pentru dragostea ta necondiționată și pentru că mă ajuți în fiecare zi să fiu o mamă mai bună. Fie ca toate visele tale să devină realitate, fata mea! Mama te iubește!”, a fost mesajul artistei pentru fiica sa.
Peste 6.000 de persoane au văzut deja postarea Loredanei. Multe dintre acestea i-au transmis, la rândul lor, Elenei, multă sănătate și împliniri pe toate planurile.
Cine este Elena Boncea
Elena Boncea este fiica Loredanei Groza cu Andrei Boncea, un cunoscut producător de film. Tânăra de 23 de ani compune muzică încă de când era mică. Elena este producător muzical la unul dintre radiourile din România. Elena a urmat cursurile unui liceu privat, cu predare în Limba engleză. Iată ce spunea Elena Boncea într-un interviu, despre relația cu mama ei celebră:
„Este greu să ai o mamă celebră, câteodată poate fi și enervantă și nu mă ascultă. Mami e și dramatică. Eu când puțin, dar în general sunt o pacoste, spunea Elena când era mai mică.”
Dacă profesional, Elena și-a construit deja o reputație, și în plan sentimental îi merge bine. Fiica Loredanei Groza trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Jean Gavril, cântărețul care a scos piesa „Oh, Ramona”. În altă ordine de idei, la cum arată fiica Loredanei Groza, putem, spune că așchia nu a sărit departe de trunchi.