Prima pagină » Actualitate » Cum au dispărut peste 100 de milioane euro din datoriile către stat ale Grup Servicii Petroliere

Cum au dispărut peste 100 de milioane euro din datoriile către stat ale Grup Servicii Petroliere

15 aug. 2025, 11:55,
Redacția BZI în Actualitate

Statul român nu are milă cu micii antreprenori care au datorii ridicole prin comparație cu marile firme. Cazul Grupului Servicii Petroliere este unul de manual pentru că același stat care bate cu pumnul în masă către micile afaceri au făcut să dispară datorii de peste 100 milioane de euro.

Cum au dispărut peste 100 de milioane euro din datoriile către stat ale Grup Servicii Petroliere

La începutul anilor 2000, omul de afaceri Gabriel Comănescu punea pe picioare Grup Servicii Petroliere (GSP), un holding care astăzi ar fi trebuit să figureze în fruntea listei marilor datornici la stat. Documentele fiscale arătau clar: restanțe colosale, de peste 100 de milioane de euro, acumulate de principalele companii din grup. Doar că, atunci când deschizi platforma oficială a ANAF, tabloul e brusc mult mai „roz”: în loc de suta de milioane, apar doar 5,4 milioane de euro. Restul? Dispărut ca prin minune.

Anul trecut, în 2023, cifrele vorbeau singure: GSP Offshore trona pe primul loc al rușinii, cu datorii de 386 de milioane de lei. Pe locul doi, Grup Servicii Petroliere SRL, cu 139 de milioane de lei la vară. Urmau GSP Logistic, cu aproximativ 21 de milioane de lei, și GSP Shipyard, care în toamna lui 2024 mai adăuga încă 17 milioane la nota de plată. Totalul trecea de 100 de milioane de euro – o gaură uriașă în bugetul public, confirmată inclusiv de datele G4Media.

Dar, în prezent, ANAF pare să fi spălat tabla. Pe portal, la secțiunea „Restanțe”, mai găsești doar două firme din cadrul grupului: GSP Catering SRL, cu aproape 24 de milioane de lei, și GSP Engineering, cu în jur de 3,4 milioane. Adică un total de doar 27,4 milioane de lei – vreo 5,4 milioane de euro. Și, ca o ironie supremă, la celelalte trei companii mari din grup apare sec: „nu sunt informații disponibile”.

Cum e posibil ca peste 90% din datoriile declarate anul trecut să dispară peste noapte din evidențele oficiale? Nicio explicație publică, nicio justificare detaliată din partea autorităților. Doar un gol uriaș în contabilitatea statului și o nouă dovadă că, atunci când e vorba de „pești mari”, regulile fiscale se evaporă, iar povara rămâne pe umerii contribuabililor obișnuiți. România reușește, încă o dată, să arate că în fața banilor și a influenței, legea devine un moft.

ANAF nu vrea să spună ce s-a înâmplat cu datoriile

Pentru a lămuri misterul dispariției celor peste 100 de milioane de euro din datoriile la stat ale Grup Servicii Petroliere, redacția evz.ro a cerut explicații direct de la ANAF. Răspunsul primit, însă, seamănă mai degrabă cu o lecție de cum să vorbești mult fără să spui nimic. Agenția indică simplu spre lista publică a debitorilor, acolo unde figurează doar cele două firme deja menționate. Restul? Nu există în evidențele publice.

ANAF adaugă și câteva posibile „scenarii” în care obligațiile fiscale nu mai apar ca restante. Prima variantă: există „înlesniri de plată” în derulare. Dar instituția nu precizează dacă GSP beneficiază de așa ceva sau dacă există un acord formal de eșalonare. A doua: datoriile sunt suspendate prin legea contenciosului administrativ, adică au fost contestate și executarea lor este oprită. Din nou, zero clarificări dacă acesta este cazul. Urmează obligațiile cu termene de plată viitoare, stabilite printr-un plan de reorganizare judiciară – cu alte cuvinte, dacă firmele sunt în insolvență. Tot ANAF menționează și creanțele fiscale care nu se sting ori cele aflate sub sechestru, dar fără să spună dacă a recuperat măcar un leu din vânzarea bunurilor.

Pe scurt, Agenția enumeră toate posibilitățile din manual, dar nu răspunde la întrebarea esențială: cum au dispărut, în acte, datoriile de peste 100 de milioane de euro ale grupului lui Comănescu? Nu spune dacă s-au șters, dacă au fost reîncadrate, dacă există procese pe rol sau dacă totul este „rezolvat” printr-un plan de reorganizare. În schimb, se ascunde în spatele „secretului fiscal”, transformând o problemă publică majoră într-o enigmă protejată cu lacăt birocratic. Iar în timp ce cetățeanul de rând este urmărit pentru câteva sute de lei, când vine vorba de sume uriașe, statul se mulțumește să dea din umeri. Este un mister cum au dispărut peste 100 de milioane euro din datoriile către stat ale Grup Servicii Petroliere

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 februarie 2026
23 februarie 2026