National

Cum au încercat să scape de amendă cei care au ieșit noaptea fără declarație: “M-a dat afară din casă”

Publicat: 12 nov. 2020

Românii care au ieșit noaptea fără declarație pe proprie răspundere au invocat polițiștilor motive dintre care mai hilare, încercând astfel să scape de amendă. Oamenii legii au dat câteva exemple de invenții ale oamenilor care nu și-au putut justifica prezența pe stradă după ora 23.00.

Au ieșit fără declarație pe proprie răspundere
Din 9 noiembrie, circulația în România a fost limitată după ora 23.00. Nu au voie să iasă decât cei merg la serviciu, precum și alte categorii de persoane. Această măsură face parte dintr-un set de restricții pe care autoritățile le-au instituit în țara noastră pentru o perioadă de 30 de zile.

Se dorește limitarea răspândirii virusului care a făcut ravagii în țara noastră.

Dacă unii s-au conformat și au evitat să iasă în intervalul 23.00-05.00, pentru a nu-și crea probleme, alții și-au încercat norocul și au ieșit, fără se aibă cu ei o declarație pe proprie răspundere, așa cum prevede legea.

Cum au motivat lipsa declarației
Polițiștii au oprit sute de persoane care au ieșit din case după ora 23.00, din data de 9 noiembrie, când au intrat în vigoare noile restricții.

Mulți dintre cei opriți în trafic și nu numai nu aveau la ei o declarație pe proprie răspundere, dar au încercat tot posibilul să scape de amendă.

Justificările lor nu i-au impresionat pe polițiști, care au prezentat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, câteva dintre răspunsurile românilor.

1. – Nu am televizor acasă. Merg la prietena mea.
– Și domnul din partea dreaptă?
– El are televizor, dar e stricat! Scrie și în declarație.
2. Am avut declarația în mână, dar n-am fost atent o secundă și am pierdut-o.
3. În declarație scrie să o completez când ies din casă. Eu de duminică nu am ajuns acasă.
4. Mă credeți că scriu urât?
5. Vreau să văd ordinul de serviciu și vă arăt și eu declarația.
6. Nu vă mint, dom`ne, recunosc… m-a dat afară din casă. Ce era să fac?
7. Eu chiar vă căutam să vă spun că nu e corect de la ora 23.00. Măcar până la 12 noaptea să avem voie.
8. Pe cuvânt că intrăm în casă, dar mai am exact 500 de pași și mă premiază telefonul.
9. Merg la farmacie să-mi iau un medicament.
– Vă simțiți rău?
– Nu, nu, dar ziceam să am în casă.
10. Am vrut să verific dacă vă faceți treaba! Felicitări, domnilor!

Motive justificate pentru deplasarea pe timpul nopții
Conform autorităților, motivele justificate pentru care se poate face deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 sunt: interes profesional; asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; achiziționarea de medicamente; îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deces al unui membru al familiei.





Adauga un comentariu