Prima pagină » National » Cum au murit, de fapt, profesoara din Constanța și fiul ei de 18 ani

Cum au murit, de fapt, profesoara din Constanța și fiul ei de 18 ani

26 iun. 2021, 15:00,
în National

Un băiat de 18 ani și mama lui, cadru didactic și insepctor școlar, au fost găsiți morți în casă. Soțul femeii se afla la București.

Se presupune că femeia ar fi făcut infarct, iar fiul ei, în stare de șoc, a decis să-și pună capăt zilelor.

O altă ipoteză susținută de vecini este că tânărul ar fi fost în depresie, stresat fiind din cauza examenului de bacalaureat.

Soțul femeii i-a contactat pe ambii și, văzând că nu răspund, a sunat-o pe prietena soției, care a mers la domiciliul celor doi. Pentru că nu a reușit să afle nimic, aceasta a sunat la 112, potrivit Replicaonline.

Polițiștii au constatat, la fata locului, faptul că ușa apartamentului este încuiată pe interior, fiind necesară intervenția unui echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Dobrogea pentru pătrunderea în apartament.

Odată ajunși în apartament, polițiștii au constatat că băiatul era spânzurat de o țeavă metalică iar mama lui, în vârstă de 48 de ani, decedată într-o altă încăpere.

„În cursul zilei de astăzi, polițiștii Secției 2 au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că prietena sa nu răspunde la ușă și nici la telefon. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că ușa apartamentului este încuiată pe interior, fiind necesară intervenția unui echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Dobrogea pentru pătrunderea în apartament. În interiorul locuinței au fost identificate două persoane, fiind vorba despre un tânăr, de 18 ani, găsit spânzurat, și o femeie, de 48 de ani, decedată într-o altă încăpere. Decesul a fost constatat de echipajul din cadrul S.A.J. Constanța”, a informat IPJ Constanța.

”Jocul s-a sfârșit”, ultimul mesaj postat pe Facebook de băiatul profesoarei
O vecină le-a povestit jurnaliștilor că băiatul ar fi lăsat un mesaj pe Facebook înainte de a-și lua viața.

„Fata mea a găsit pe Facebook aseară că a scris: «Jocul s-a sfârșit». Mare păcat, mare pierdere!”, a spus femeia.

„Băiatul a fost campion la rugby, un băiat excepțional. Au fost niște oameni respectuoși, la locul lor”, a declarat o vecină.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, precum și un medic legist, pentru stabilirea situației de fapt. Cercetările continuă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026