Prima pagină » Cancan » Cum își vor petrece anul acesta Răzvan Simion și Daliana Răducan sărbătorile de iarnă. Destinația pe care au ales-o cei doi

Cum își vor petrece anul acesta Răzvan Simion și Daliana Răducan sărbătorile de iarnă. Destinația pe care au ales-o cei doi

30 nov. 2022, 09:56,
în Cancan

Mai e puțin și se apropie Crăciunul, așa că fiecare a stabilit deja cum și unde îl va petrece. Răzvan Simion și Daliana Răducan vor pleca în Germania.

Acestora nu le-a venit greu să aleagă destinația pentru această perioadă deoarece matinalul de la Antena 1 are un motiv bine întemeiat.

Sora vedetei este stabilită în Germania, iar anul acesta a fost unul extrem de bun pentru aceasta.

Cum își vor petrece anul acesta Răzvan Simion și Daliana Răducan sărbătorile de iarnă

Răzvan Simion va merge în Germania de Crăciun pentru că sora lui este însărcinată, iar la sfârșitul lunii decembrie va aduce pe lume un băiețel.

„Sunt toate programate de foarte mult timp, prefer să spun când mă întorc cum a fost, decât să mă apuc să spun acum cum va fi. Intenționăm să mergem toți, cu cei mici, în Germania. Sora mea stă acolo de vreo 10 ani și urmează să îmi aducă un nepoțel, la finalul lunii decembrie, și mergem să o mai prindem graviduță. (…) E cel mai frumos târg de Crăciun și atunci legăm și Crăciunul și familia”, a mărturisit Răzvan Simion, pentru Antena Stars.

Matinalul de la Antenă îi va lua și pe cei doi copii ai lui, mai ales că Daliana și fiica lui Răzvan Simion sunt foarte apropiate, așa că cel mai probabil, aceasta va fi vacanța ideală.

Răzvan Simion și Daliana Răducan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste

Răzvan Simion părea extrem de fericit în brațele Lidiei Buble, iar toți credeau că cei doi vor ajunge la altar. Ei bine, se pare că timpul a avut alte planuri cu cei doi, așa că au mers pe drumuri separate. Dacă Lidia Buble a rămas singură după despărțire, ei bine Răzvan Simion și-a găsit alinarea în brațele Dalianei Răducan. Actuala iubită a lui Răzvan Simion  este architect și designer de interior, având propria afacere în București. Aceata a participat alături de Dragoș Bucur, în emisiunea ,,Visuri la Cheie”, iar mai apoi a început să lucreze pe cont propriu.

Cei doi și-au început relația într-o vacanță în Istanbul.

„Îmi amintesc un sărut pasional când era cât pe-aici să o scap pe Daliana în Bosfor. Ne-a plăcut Istanbulul, e ca o poveste care îți încântă toate simțurile. Sunt multe locuri în lumea asta pe care vrem să le însemnăm pe harta iubirii noastre”, a declarat prezentatorul de la Antena 1 pentru VIVA!.

Ianca, fiica matinalului de la Antena 1, este foarte apropiată de iubita tatălui său. Fosta arhitectă a emisiunii „Visuri la cheie” și fata lui Răzvan Simion au o legătură specială care a depășit stadiul prieteniei. Iar acest lucru a fost dezvăluit tocmai de către colegul lui Dani Oțil. În altă ordine de idei, matinalul a mai ținut să menționeze că este foarte fericit alături de Daliana Răducan și că nu va ezita să anunțe dacă va fi tată pentru a treia oară.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Tensiuni explozive între SUA și Iran înainte de expirarea armistițiului. Amenințările lui Trump zguduie piețele petroliere
Tensiunile între SUA și Iran ating cote maxime înainte de expirarea armistițiului. Donald Trump lansează amenințări dure, iar prețul petrolului crește puternic. Situația din Orientul Mijlociu se degradează rapid, cu doar două zile înainte de expirarea armistițiului dintre Statele Unite și Iran. Relațiile dintre cele două state au revenit la un nivel critic, după un […]
Tensiuni explozive între SUA și Iran înainte de expirarea armistițiului. Amenințările lui Trump zguduie piețele petroliere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 aprilie 2026
21 aprilie 2026
Articole similare
Weekend plin de controale la Iași. Mulți șoferi au fost prinși băuți sau fără permis de conducere la volan
02:00
Weekend plin de controale la Iași. Mulți șoferi au fost prinși băuți sau fără permis de conducere la volan
Dezvăluirile unei foste angajate de la Amazon din Iași, unde s-au făcut concedieri masive: „Se dă afară de peste tot. Ce ține de multinaționale, acolo e jale”
02:00
FOTO Dezvăluirile unei foste angajate de la Amazon din Iași, unde s-au făcut concedieri masive: „Se dă afară de peste tot. Ce ține de multinaționale, acolo e jale”
Polițiștii locali au intervenit în zona Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. Au fost ridicate mașini, iar șoferii, amendați: „Trecerile de pietoni erau complet blocate”
02:00
FOTO Polițiștii locali au intervenit în zona Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. Au fost ridicate mașini, iar șoferii, amendați: „Trecerile de pietoni erau complet blocate”
Iașul a găzduit a 40-a ediție a Concursului Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere
02:00
FOTO Iașul a găzduit a 40-a ediție a Concursului Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere
Un fost angajat a dat RetuRO în judecată, pentru că l-a concediat! „Bărbatul a încălcat clauza de confidențialitate!”
02:00
FOTO Un fost angajat a dat RetuRO în judecată, pentru că l-a concediat! „Bărbatul a încălcat clauza de confidențialitate!”
Oprește construcția vilei? Din salariu, fără combinații, nu poate continua
02:00
Oprește construcția vilei? Din salariu, fără combinații, nu poate continua
O platformă comunală pentru depozitarea gunoiului va fi construită în Aroneanu! Contractul de execuție a lucrărilor depășește un milion de lei
02:00
O platformă comunală pentru depozitarea gunoiului va fi construită în Aroneanu! Contractul de execuție a lucrărilor depășește un milion de lei
O icoană pe sticlă, veche din secolul XIX, pictată de țăranii ardeleni care au migrat în regiunea Moldovei, expusă la Muzeul Mitropolitan din Iași
02:00
FOTO O icoană pe sticlă, veche din secolul XIX, pictată de țăranii ardeleni care au migrat în regiunea Moldovei, expusă la Muzeul Mitropolitan din Iași
Secretarul general al municipiului Iași, executat silit pentru suma de 200.000 de lei! Denisa Ionașcu a refuzat emiterea unei autorizații de construire
02:00
FOTO Secretarul general al municipiului Iași, executat silit pentru suma de 200.000 de lei! Denisa Ionașcu a refuzat emiterea unei autorizații de construire
Fostul primar al Iașului, Ionel Onofraș, a lucrat „curat”, înainte să fie condamnat definitiv la aproape 20 de ani de pușcărie: nu poate fi localizat! Iată cum a făcut totul
02:00
FOTOEXCLUSIV Fostul primar al Iașului, Ionel Onofraș, a lucrat „curat”, înainte să fie condamnat definitiv la aproape 20 de ani de pușcărie: nu poate fi localizat! Iată cum a făcut totul