Prima pagină » Radio » Actualitate » Cum scapi de pistrui. Tratamentele naturale care fac minuni
Cum scapi de pistrui. Tratamentele naturale care fac minuni

Cum scapi de pistrui. Tratamentele naturale care fac minuni

17 iul. 2020, 15:08,
în Radio

Cum scapi de pistrui. Odată cu vara, datorită radiațiilor ultraviolete, apar și aceste mici pete brune pe pielea multor persoane. Pistruii au farmecul lor, însă unele persoane își doresc mai degrabă să-i ascundă sau să scape de ei. În sezonul cald, pistruii devin tot mai vizibili, iar unele femei își doresc să scape de ei.

Cine are pistrui

Persoanele cu pielea deschisă la culoare, și care au păr blond sau roșcat, sunt predispuse la apariția pistruilor. Așadar, nu e de mirare că persoanele cu pielea deschisă la culoare necesită protecție specială la razele soarelui. Totodată, pistruii mai apar adesea la femeile însărcinate și are drept cauză alterarea concentrației de hormoni. Însă, în acest caz, pistruii dispar de obicei după sarcină.

Metode de estompare a pistruilor

Unul dintre tratamentele convenționale de estompare a pistruilor presupune folosirea agenţilor de albire. Aceștia decolorează pistruii și-i aduc la o culoare aproximativ apropiată de cea a pielii. Din nefericire însă, în unele cazuri, agenţii de albire decolorează prea tare pielea din jurul pistruilor. Astfel, contrastul și diferența de culoare va atrage atenția și mai mult. Nu în ultimul rând, aceste substanțe pot provoca arsuri şi iritaţii în funcţie de sensibilitatea pielii.

De asemenea, pistuii pot fi îndepărtaţi cu laser. Procedura este nedureroasă și are o eficiență foarte ridicată. O altă metodă de estompare a pistruilor este peeling-ul chimic. Acesta poate fi superficial şi profund. Peelingul superficial îndepărtează pistruii în mod eficient însă sunt necesare mai multe şedinţe. Acestea trebuie repetate pe o perioadă mai lungă de timp. Cel profund îndepărtează pistuii de la prima şedinţă, însă refacerea pielii va fi mai dificilă. În cazul peelingului chimic, rezultatele durează de obicei de la 6 luni până la 1 an.

Cum scapi de pistrui cu remedii naturale

De asemenea există şi remedii naturale pentru estomparea pistruilor. O metodă ar fi să te speli pe față cu lapte. Acidul lactic pe care îl conține are efect de peeling chimic, însă este foarte delicat cu pielea, fără a irita sau usca tenul. O altă armă eficientă împotriva pistruilor este sucul de lămâie. Poți înmuia degetele în zeamă de lămâie și tamponezi ușor pielea cu pistrui.

Totodată poți scăpa de pistrui cu ajutorul măștilor naturale din fructe sau legume. Dintre acestea amintim caisele, coacăzele ori castraveţii. Atunci când folosiți astfel de măști, nu trebuie îndepărtată masca de pe fată în totalitate. Este indicat să ştergi cu un şerveţel surplusul iar apoi să aplici o cremă hidratantă. Persoanele care au tenul gras ar trebui să folosească înainte de mască puţin suc de lămâie.

Nu în ultimul rând, poți folosi sucul natural de pătrunjel. Acesta se combină cu suc de lămâie, suc de coacăze şi de portocale. După omogenizare, amestecă-l în crema hidratantă preferată și astfel vei ţine pistruii sub control. La fel de eficiente sunt ceapa zdrobită macerată în oțet sau hrean ras amestecat cu oțet.

Totodată, celor care vor să afle cum să scapi de pistrui, le recomandăm și infuzia de păpădie crudă și frunze de pătrunjel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`