Mulți români se întreabă cum se începe proiectul unei case și cât timp este valabil! Durata realizării proiectului unei case variază semnificativ în funcție de mărimea locuinței, complexitatea arhitecturii și numărul de avize necesare. Iată ce prevede legea în 2025!
Cum se începe proiectul unei case și cât timp este valabil!
Proiectul unei case începe din punct de vedere legal de la obținerea certificatului de urbanism. Acest document este emis de primăria locală de pe raza căreia se va afla viitoarea construcție. Cu ajutorul certificatului viitorul proprietar află exact ce are voie să construiască acolo și ce nu are voie, plus regimul de înălțime, distanța față de vecini, retragerile minime, utilitățile disponibile și lista completă de avize și acorduri de care noul proprietar are nevoie.
După obținerea certificatului de urbanism, urmează obținerea avizelor și a studiilor preliminare. Abia după aceea, arhitectul poate începe proiectul tehnic al casei, cunoscut și sub denumirea de Documentație Tehnică pentru Autorizarea Construcțiilor. Proiectul include planurile de arhitectură, calculele structurale, proiectele de instalații, planurile de amplasament și notele justificative și se depune la primărie pentru obținerea autorizației de construire, apoi construcția casei poate să înceapă, precizează lovedeco.ro.
Cea mai importantă perioadă pe care proprietarul trebuie să o respecte la un proiect de casă este cea a autorizației de construire. Conform legii, aceasta este valabilă 12 luni de la data emiterii, timp în care trebuie să se înceapă lucrările la casă. În caz contrar, autorizația își pierde valabilitatea, iar construcția nu mai poate fi legal începută. În anumite condiții, se poate cere autorităților o prelungire a autorizației.
Câți bani trebuie să scoată românii din buzunare pentru a-și construi propria casă în 2025
Construirea unei case în România a devenit o dorință tot mai greu de realizat. În prezent, în țară, totul este mult mai scump, de la facturi și până la produsele din magazine. Criza economică produsă din cauza celor de la conducere a făcut ca românii să fie nevoiți să scoată tot mai mulți bani din buzunar, inclusiv pentru construirea unei case. Cetățenii se așteaptă la vremuri grele, iar prețurile continuă să crească într-un ritm dramatic. Piața construcțiilor din România este puternic afectată de criza economică și politică. Specialiștii din construcții anunță că ridicarea unei case în România este, deja, cu 8% mai scumpă comparativ cu anii anteriori, dar și că vor exista în lunile următoare creșteri mari ale prețurilor. Pe lângă materialele de construcție, mai mulți bani vor scoate românii din buzunare și pentru avizul de curent electric, avizul de apă și avizul de gaze naturale.
Prin urmare, pentru o casă construită în România, în vara anului 2025, metrul pătrat la parter, la roșu, va costa între 170 și 240 de euro, la gri ajunge la 270-390 de euro, iar un metru pătrat la cheie ajunge la 290-510 euro. Mulți români preferă să se mute de la bloc la casă, însă trebuie să țină cont de costurile la care pot ajunge dacă vor să își construiască o casă pe cont propriu. Nu doar prețurile la materiale au crescut, ci și costurile pentru obținerea unor avize obligatorii. Cei care nu respectă toți pașii legislativi riscă amenzi uriașe.