Prima pagină » National » Cum se va impozita pensia peste 3.000 de lei? Formula de calcul
Cum se va impozita pensia peste 3.000 de lei? Formula de calcul

Cum se va impozita pensia peste 3.000 de lei? Formula de calcul

10 iul. 2025, 22:01,
Redacția BZI în National

Ministrul Muncii, Florin Manole, a oferit joi, într-un interviu la Antena 3 CNN, detalii privind modul în care se va aplica noua taxare a pensiilor care depășesc pragul de 3.000 de lei. Oficialul a explicat că impozitul de 10% nu se aplică întregii pensii, ci doar sumei care depășește acest nivel.

„Am făcut tot ce am putut ca partid, dar suntem într-o coaliție, suntem mai multe voci și trebuie să existe consens, dar am făcut tot ce am putut ca acest prag să fie la 4.000 de lei”, a spus Florin Manole.

„Deci primii 3000 de lei nu sunt impozitați cu absolut niciun leu. Apoi dacă ai 3100 de lei pensia vei plăti 10% din suma aia, adică 10 lei. Dacă ai 4000 de lei pensie vei plăti 10% pe diferența de la 3000 de lei la 4000 de mei, adică 10% din 1000, încă 100 de lei”, a explicat Florin Manole.

Acesta a ținut să sublinieze că modificarea va fi implementată rapid, cu sprijinul Casei Naționale de Pensii.

„Aș vrea să felicit colegii de la Casa de Pensii pentru faptul că vor reuși să aplice această nouă legislație într-un timp record”, a mai spus Florin Manole.

Ce spune Bolojan despre pensiile speciale

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, la un post de televiziune, că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toți românii, și că ar trebui să se analizeze și dacă aceia care s-au pensionat mai repede mai pot lucra în sectorul public.

El a spus că este o problemă faptul că sunt mulți oameni care se pensionează prea repede, uneori la pensii prea mari față de pensia medie din România, subliniind că acest lucru înseamnă „inechitate, anormalitate și probleme economice grave pe termen lung”.

„Trebuie să le corectăm și le vom corecta aceste lucruri”, a precizat Ilie Bolojan.

De asemenea, premierul a arătat că a fost surprins să afle, atunci când era președinte interimar, că vârsta medie de pensionare la magistrați este de 48 de ani și pensia medie este de 5.000 de euro.

„Corecția pe pensii speciale este unul dintre jaloanele pe care România trebuie să îl îndeplinească. (…) Pachetul doi va cuprinde și acest aspect, pentru că el este o necesitate socială, este o necesitate de a corecta o nedreptate, dar în plus este și unul dintre jaloanele care ne afectează absorbția de fonduri europene”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026