Prima pagină » Sanatate » Boli si tratamente » Cum sunt trataţi bolnavii de COVID-19. Reguli drastice pentru pacientul externat

Cum sunt trataţi bolnavii de COVID-19. Reguli drastice pentru pacientul externat

08 apr. 2020, 05:42,
în Sanatate

Specialiştii în boli infecţioase de la Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti au stabilit un protocol de tratament pentru fiecare tip de bolnav în parte, precum şi criteriile de externare a pacienţilor cu COVID-19.

Astfel, durata tratamentului pentru pacienţii infectaţi, dar care sunt asimptomatici durează zece zile şi constă în administrarea de două ori pe zi a câte două capsule de Kaletra (lopinavir/ritonavir).

Pacienţii simptomatici dar care au forme uşoare primesc în plus o capuslă de Tamiflu, de două ori pe zi, timp de cinci zile.

În formele medii de boală în care este prezentă pneumonia, pacienţilor li se prescrie şi Plaquenil, timp de cinci zile , în timp ce Methylprednisolon este prescris bolnavilor cu forme severe. Durata tratamentului în forme severe durează între cinci şi 20 de zile, în funcţie de evoluţia clinică, potrivit protocolului.

Cum sunt trataţi bolnavii de COVID-19

Conform aceleiaşi surse, la pacienţii simptomatici cu simptome respiratorii uşoare dar cu vârsta peste 70 ani şi/sau comorbidităţi sau cu risc crescut de mortalitate, în cazul necesităţii oxigenoterapiei poate fi justificată folosirea Remdesivir.

Documentul specifică în ce situaţii un medicament poate fi înlocuit cu un altul şi când este recomandată utilizarea corticosteroizilor.

Schemele terapeutice vor fi revizuite în funcţie de evoluţia informaţiilor din domeniu, se mai arată în document.

Potrivit documentului, un pacient cu COVID-19 poate fi externat atunci când, timp de trei zile la rând, valorile temperaturii llui sunt normale, problemele respiratorii i s-au ameliorat, imagistica pulmonară arată că boala este în regres şi rezultatele a două teste recoltate la interval de 24 de ore sunt negative.

După externare, pacientul este obligat să-şi informeze medicul de familie şi să-i trimită datele medicale din biletul de externare şi să-şi monitorizeze starea de sănătate izolat, la domiciliu, timp de 14 zile, cu port de mască, în cameră bine ventilată, contacte reduse cu membrii de familie, cu menţinea igienei mâinilor şi fără a părăsi locuinţa.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iunie 2026
28 iunie 2026