Prima pagină » National » Custodele Coroanei, Majestatea sa Margareta: ‘Am fost impresionată şi mândră de felul în care ţara noastră a dovedit simţ civic şi bunătate’

Custodele Coroanei, Majestatea sa Margareta: ‘Am fost impresionată şi mândră de felul în care ţara noastră a dovedit simţ civic şi bunătate’

25 dec. 2022, 10:30,
în National

Custodele Coroanei, Majestatea sa Margareta, afirmă, în mesajul de Crăciun, că în ţara noastră, în condiţii dificile, s-au realizat multe lucruri bune, însă remarcă faptul că cei în vârstă continuă să aibă nevoie de ajutor. Custodele Coroanei elogiază curajul şi compasiunea românilor faţă de cei care suferă, precum şi generozitatea exemplară faţă de refugiaţii ucrianeni.

Transmitem integral mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei:

”Transmit admiraţia şi afecţiunea mea pentru toţi românii care au dovedit curaj şi compasiune faţă de cei care suferă. După doi ani de pandemie, la frontiera României a apărut un devastator conflict armat şi o tragedie umanitară.

Familiile de români au dovedit o exemplară generozitate faţă de refugiaţii ucraineni. Am fost impresionată şi mândră de felul în care ţara noastră a dovedit simţ civic şi bunătate. În eforturile continentului european, România s-a aflat în prima linie.

În ţara noastră, în condiţii dificile, s-au realizat multe lucruri bune. Totuşi, cei în vârstă continuă să aibă nevoie de ajutor. Singurătatea şi lipsurile financiare sunt doi mari duşmani ai celor în vârstă.

Avem cel puţin o treime dintre români în străinătate. Sper ca, nu foarte târziu, românii să aibă motive să se întoarcă acasă. Generaţia tânără a ţării este conectată, bine educată şi specializată. De aceea, ţara are nevoie de ei mai mult decât oricând.

Ca în fiecare an, militarii români au făcut cinste ţării şi familiilor lor. De asemenea, felicit pe toţi cei care au dovedit curaj în profesie şi activitatea caritabilă. Nenumărate vieţi au fost salvate de oameni cu conştiinţă, suflet, demnitate şi discreţie.

Felicit sectorul privat, care, în ciuda dificultăţilor politice şi administrative, a avut puterea de a se adapta şi de a merge mai departe.

În continuare, drumul european al Republicii Moldova are nevoie de sprijin, pentru siguranţa şi stabilitatea României şi a regiunii.

Familia mea a promovat şi anul acesta economia, educaţia, ecologia, ştiinţa şi arta. Am continuat să dăm încredere şi sprijin comunităţilor locale, prin munca noastră la Crucea Roşie, la Fundaţia Regală Margareta a României, prin zeci de organizaţii cu patronaj regal şi prin proiectele Casei mele.

Credinţa a fost, dintotdeauna, o parte fundamentală a vieţii româneşti. Mai ales în momentele grele, Instituţia Credinţei a fost şi rămâne un sprijin fără pereche pentru societate.

La sărbătoarea Crăciunului, sacrificiul Domnului Nostru Hristos şi iubirea sa pentru noi sunt un far luminos pentru fiecare. De Crăciun, purtăm în suflet pe toţi cei dragi, chiar dacă nu putem fi întotdeauna împreună.

Doresc tuturor românilor din ţară, din Republica Moldova şi celor departe de patrie la mulţi ani cu sănătate, speranţă şi pace sufletească!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Radu Miruță răspunde Moscovei după amenințările Mariei Zaharova: „Pe dronă scrie Made in Russia. E un teatru absurd”
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a reacționat la declarațiile Mariei Zaharova privind expulzarea unui diplomat rus din România și a susținut că expertiza efectuată asupra dronei doborâte confirmă proveniența acesteia din Rusia. Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă continuă să crească după incidentele produse la sfârșitul săptămânii trecute, când Armata Română a doborât […]
Radu Miruță răspunde Moscovei după amenințările Mariei Zaharova: „Pe dronă scrie Made in Russia. E un teatru absurd”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 iulie 2026
29 iulie 2026