Discuțiile privind războiul dintre Statele Unite și Iran au declanșat o nouă controversă politică la Washington, după ce o voce influentă din zona conservatoare a sugerat o măsură extremă: activarea celui de-al 25-lea amendament al Constituției americane împotriva președintelui Donald Trump.
Propunerea vine din partea lui Scott McConnell, cofondator al publicației The American Conservative, care i-a cerut public vicepreședintelui JD Vance să ia în considerare declanșarea procedurii constituționale ce ar putea duce la înlăturarea președintelui din funcție. Mecanismul este prevăzut în Constituția SUA, însă nu a fost niciodată folosit pentru demiterea unui președinte în exercițiu.
Într-o postare pe rețeaua X, Scott McConnell a sugerat un scenariu politic complex, în care JD Vance ar sprijini o tranziție de putere și ar anunța că nu va candida la alegerile din 2028. El a mers mai departe, propunând chiar posibile nume pentru o eventuală nouă formulă de conducere, inclusiv figuri din zona Partidului Democrat, pe care le-a descris drept moderate și orientate împotriva intervențiilor militare externe.
Războiul din Iran aprinde criza politică în SUA:
Deși mesajul său nu făcea referire directă exclusiv la conflictul cu Iranul, Scott McConnell a criticat în mod repetat politica externă a administrației Trump, în special implicarea militară în Orientul Mijlociu. Într-o postare ulterioară, acesta a sugerat și o posibilă cooperare între JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, în vederea negocierii unui armistițiu și a stabilizării situației politice.
Al 25-lea amendament prevede că vicepreședintele și majoritatea membrilor cabinetului pot declara președintele incapabil să își exercite atribuțiile, transferând astfel puterea. Deși anumite prevederi ale amendamentului au fost folosite în trecut pentru transferuri temporare de autoritate, niciodată nu a fost activată clauza care permite înlăturarea unui președinte.
De-a lungul timpului, ideea invocării acestui mecanism a fost adusă în discuție în mai multe momente de criză politică din SUA, inclusiv după evenimentele din 2021 de la Capitoliul american sau în perioadele de tensiune politică internă din timpul primului mandat Trump.
În prezent, conflictul militar cu Iranul rămâne un subiect sensibil la Washington. JD Vance, cunoscut anterior pentru pozițiile sale critice față de intervențiile militare externe, ar fi exprimat rezerve cu privire la escaladarea confruntării.
Războiul, aflat deja în a patra săptămână, continuă să genereze incertitudine atât pe plan intern, cât și internațional, iar evoluția sa este considerată un posibil factor important în viitoarele confruntări electorale din SUA, inclusiv cursa prezidențială din 2028.
În acest context, Donald Trump a susținut că există discuții diplomatice în desfășurare cu Iranul pentru detensionarea situației, însă autoritățile de la Teheran au respins aceste afirmații, catalogându-le drept inexacte.
Da, sa-l demita ca a nenorocit lumea
la ultima conferinta de presa ,a adormit
Si poporul roman cere de 1 an demiterea lui NICUSOR DAN care nu a fost ales de poporul roman. NICUSOR DAN nu este presedintele Romaniei, a fost pus fara votul poporului roman dupa anularea fara motiv a alegerilor tur 2 in desfasurare.
Voi, gunoaielor, nu sunteti poporul rom^n. Daca pui presedinte un idiot care sustine ca „apocalipsa = apuca lipsa” si voi il credeti, atunci tzara asta nu mai exista. Asta vreti? M’as bucura. E minunata dar din pacate o locuiti si nici n’o meritati, cu istoria voastra falsa cu care indoctrinati in shcoli an de an generatie dupa generatie in minciuna, ura si xenofobie.