Prima pagină » International » Damiano David, solistul trupei care a câștigat Eurovision, va fi supus unui test antigrog după ce a fost acuzat că s-a drogat în timpul competiției

Damiano David, solistul trupei care a câștigat Eurovision, va fi supus unui test antigrog după ce a fost acuzat că s-a drogat în timpul competiției

23 mai 2021, 23:08,
în International

Solistul trupei italiene Maneskin, câştigătoarea celei de-a 65-a ediţii a concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog după un comportament semnalat ca fiind suspect în timpul competiţiei muzicale, au anunţat duminică organizatorii concursului, relatează AFP.

„Grupul a respins ferm acuzaţiile de consum de droguri, iar cântăreţul în cauză (Damiano David) se va supune în mod voluntar testării la întoarcerea în ţară”, a declarat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) într-un comunicat, informează Agerpres.
„Au cerut chiar ei noaptea trecută, însă acest lucru nu a putut fi organizat imediat de EBU”, se precizează în comunicat.

Damiano David va fi supus unui test antidrog la întoarcerea în Italia, după controversa provocată de un videoclip devenit viral în care poate fi văzut aplecându-se şi atingând masa cu nasul în plină competiţie, sâmbătă la Rotterdam, imagini care au fost văzute în direct în întreaga lume.

Cântăreţul a fost întrebat despre incident în timpul conferinţei de presă a trupei câştigătoare şi a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.

„Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneţi asta”, a răspuns Damiano David.

Grupul a scris apoi pe contul său de Instagram: „Suntem pregătiţi să ne supunem testelor deoarece nu avem nimic de ascuns”. „Suntem cu adevărat şocaţi pentru că unii spun că Damiano consumă droguri. Suntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am prizat niciodată cocaină”, au dat ei asigurări.

Formaţia italiană Maneskin, alcătuită din patru membri, trei băieţi şi o fată, a fost declarată câştigătoarea concursului Eurovision 2021, desfăşurat în Olanda.

Grupul a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil ”garage rock”, intitulată ”Zitti e buoni”, care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.

Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026