Prima pagină » Eveniment-Social » Dan Cașcaval, semnal de alarmă privind satele din Iași: „Expertiza fermierilor bătrâni le lipsește cumva fermierilor tineri”
Dan Cașcaval, semnal de alarmă privind satele din Iași: „Expertiza fermierilor bătrâni le lipsește cumva fermierilor tineri”

Dan Cașcaval, semnal de alarmă privind satele din Iași: „Expertiza fermierilor bătrâni le lipsește cumva fermierilor tineri”

12 oct. 2026, 07:00, 1 ,
Andreea Ciobanu în Eveniment-Social

Senatorul PSD de Iași și rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, prof. univ. dr. Dan Cașcaval, atrage atenția asupra situației agriculturii și a îmbătrânirii populației din mediul rural. Pornind de la Ziua Internațională a Fermierilor Bătrâni, marcată pe 12 octombrie, acesta a analizat date statistice privind județul Iași și a subliniat importanța investițiilor pentru dezvoltarea satelor.

„Mi-a căzut în mână un calendar al zilelor internaţionale. Si, întâmplător, am văzut că pe 12 octombrie se sărbătoreşte Ziua internaţională a fermierilor bătrâni (Old Farmers Day). Bun, conotaţia conduce simbolistic către tradiţie, experienţă în agricultură, dar este în ton armonizat cu ceea ce mi-a venit în minte când am văzut.

Si mi-a stârnit curiozitatea să aflu câţi fermieri bătrâni mai există în ţara noastră. Si cum o astfel de investigaţie este mai dificilă la asemenea scară, am ales una mai restrânsă, dar mai eficientă, limitându-mă la nivelul judeţului Iaşi. Ajutat şi de Anuarul statistic al judeţului Iaşi, 2025 (elaborat de INS, DJS Iaşi), am făcut câteva calcule şi am realizat o corelaţie între ceea ce există în mediul rural şi ceea ce oferim celor care mai există în mediul rural.

In ultimii 5 ani, aportul agriculturii la totalul activităţii economice a judeţului Iaşi a rămas undeva la 11,7-12%, după o scădere dramatică de la 22% în 2021. Aceasta deşi, per total, populaţia din comune şi sate reprezintă peste 53% din populaţia rezidentă a judeţului. Este interesant faptul că la categoria de vârstă de 65-80 de ani populaţia majoritară trăieşte în oraşele ieşene, nu în mediul rural. In rest, proporţia este net în favoarea satului, aceasta variind între 52 şi maximul de 68% (pentru persoanele de 20-24 de ani). Peste 60% din persoanele cu vârsta de peste 85 de ani trăiesc în comune şi sate.

Aşadar, categoria de vârstă asociată „fermierilor bătrâni” trăieşte majoritar în mediul urban. Aşadar, dacă mă refer, fără să o fac speculativ, la conotaţia acestei zile, statistica dovedeşte că expertiza „fermierilor bătrâni” le lipseşte cumva „fermierilor tineri”.

In mod evident, aproape fiecare primar de comună se preocupă să menţină populaţia acasă, să îi creeze condiţiile să dorescă să nu părăsească satul. Fiecare primar avea pârghii să izbutească păstrarea sau chiar creşterea populaţiei prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”. Canalizare, apă, gaz, trotuare, străzi.

Programul a funcţionat până când a fost blocat de „austeritatea responsabilă” a unei guvernări care a bântuit prea mult Romania. Sunt zeci de exemple în judeţ, şi nu numai, despre cât bine au putut aduce aceste proiecte în viaţa locuitorilor din comune, din sate. Si nu doar a celor care sunt la o vârstă înaintată. Dacă oferi locuitorilor din comune şi sate facilităţile unei lumi întâlnite doar în oraşe, dacă oferi facilităţi pentru activitatea agricolă, dacă oferi un cadru legal, preferenţial şi organizat în care să îşi poată vinde produsele agricole în afara pieţelor, cresc exponenţial şansele să nu mai dorească să părăsească satele şi să devină „fermierii bătrâni”.

Metafora lui Blaga, „veşnicia s-a născut la sat”, trebuie înţeleasă doar ca o metaforă şi trebuie să rămână doar ca atare. Satul românesc nu trebuie să înţepenească în starea de atunci când s-a născut veşnicia, într-o statornicie convenabilă „responsabilizată” guvernamental de blocarea fondurilor sale de dezvoltare. Includerea programelor de dezvoltare rurală prin investiţii, a facilităţilor pentru activitatea din agricultură, de la producţie la vânzare, într-un nou şi cu adevărat responsabil program de guvernare este vitală pentru transformarea mediului rural într-unul atractiv. Transformare care, în cel mai direct mod, va moderniza şi dezvolta România.

O Românie în care, cu siguranţă, va creşte peste ani ponderea „fermierilor bătrâni” într-un sat tânăr”, a transmis prof. univ. dr. Dan Cașcaval, senator PSD de Iași și rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Luca Niculescu estimează că are șanse mari să formeze Guvernul și anunță că vrea să ceară joi votul de învestitură în Parlament. Ilie Bolojan susține un acord politic între partide. Premierul desemnat Luca Niculescu spune că este optimist în privința formării noului Guvern și anunță că intenționează să ceară joi votul de învestitură în Parlament. […]
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 octombrie 2026
13 octombrie 2026