Cancan ultimă oră

Dana Săvuică vorbește despre prima copertă Playboy, după 23 de ani de la apariție

Publicat: 03 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dana Săvuică vorbește despre prima copertă Playboy după 23 de ani de la apariție
Dana Săvuică a fost prima femeie din România care a pozat pentru Playboy

Dana Săvuică a revoluționat industria de entertainment din România, odată cu apariția sa istorică în revista „Playboy”, chiar în prima ediție autohtonă a acesteia. Evenimentul avea loc în anul 1999, pe 21 octombrie, iar suma pe care o încasa vedeta la momentul respectiv era una dincolo de limitele imaginabilului. Blonda avea atunci nu mai puțin de 29 de ani, iar suma de bani ar fi fost eligibilă pentru a cumpăra o casă, după spusele fostului manechin. Într-un interviu, Dana Săvuică a explicat raționamentul pentru care a acceptat îndrăzneața apariție din „revista cu iepurași”.

Prima ediție „Playboy” pare să fi încununat expresia „s-a vândut ca pâinea caldă”, 30.000 de exemplare ajungând în posesia publicului în doar două ore. Coperta de atunci, Dana Săvuică, a și semnat 100 de reviste, care au ajuns la bărbați celebri, cum ar fi Ion Țiriac. Acum, ex-modelul admite că a intrat în istoria showbiz-ului românesc, aspect adevărat, având în vedere succesul ulterior apariției din „Playboy”.

„Andreea Esca e în manualele de istorie…”

La momentul respectiv, Dana Săvuică a fost aleasă pentru naturalețea sa, criteriu definitoriu, pe care vedeta l-a îndeplinit cu brio. Shooting-ul foto a fost realizat la Chicago, cu un fotograf internațional, ca un tribut pentru Marylin Monroe, prima figură din istoria revistei pentru adulți. Rămânând în același spectru, Dana Săvuică se compară cu un alt simbol, de data aceasta autohton, al televiziunii, și anume Andreea Esca.

„Nu s-a întâmplat nimic, decât de bine. Prima e prima! Păi Andreea Esca e în manualele de istorie? Nu trebuia să intru și eu în istoria showbiz-ului românesc? Fiecare cu ce poate, ea cu zâmbetul și cu «Bună seara, România!», eu cu tot ce se vede!”, a declarat într-o notă jovială Dana Săvuică.

„Sunt mai pe clasic, pe tradițional…”

Vedeta mai vorbește și despre relația pe care o are cu tehnologia, dar și despre cum este ca mamă pentru fiica sa, în vârstă de 28 de ani. Dana Săvuică a divorțat în anul 2016 de Răzvan Stanciu, bărbatul alături de care a luat și decizia de apărea în „Playboy”:

„Am început în anii ’90, am intrat în televiziune, după care a intrat internetul peste noi, ne-a luat valul cu social media și a trebuit și eu să stau pe val.

Fata mea are 28 de ani, sunt mai pe clasic, pe tradițional, dar în ceea ce privește munca pe care o depun eu pentru social media, adică pe paginile mele, acolo trebuie să fiu inventivă și trebuie să rămân conectată la tot ceea ce se întâmplă în prezent și trebuie să știu și ce se va întâmpla în viitor, că altfel rămâi în urmă foarte repede.

Este ceva cosmic, tot ce se întâmplă acum. Dacă îți folosești inteligența și ești creativ și deschis la nou, atunci ar trebui să rămâi pe val și să poți să te lupți, că este o competiție între influencerii care vin și se creează pe bandă, peste noapte, și noi, «old timerii», care presupun că avem un nume, o notorietate, o experiență de viață!”, a mai adăugat vedeta.

Adauga un comentariu