Prima pagină » Cancan » Daniel Nuță, despărțire neașteptată după patru ani de relație cu Cezara Petredeanu: „În momentul ăsta sunt singur”

Daniel Nuță, despărțire neașteptată după patru ani de relație cu Cezara Petredeanu: „În momentul ăsta sunt singur”

20 oct. 2025, 13:32,
Cezar Bulgaru în Cancan

Daniel Nuță a confirmat despărțirea de Cezara Petredeanu după patru ani de relație. Actorul este acum singur și se concentrează pe carieră.

Actorul Daniel Nuță, cunoscut pentru rolul principal din serialul „Groapa”, difuzat de ProTV, a confirmat oficial despărțirea de iubita lui, actrița Cezara Petredeanu. Cei doi formau unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea mondenă, iar vestea separării a luat prin surprindere fanii. După patru ani de relație, în care păreau mai uniți ca niciodată, cei doi au decis să meargă pe drumuri diferite.

Daniel Nuță, despărțire neașteptată de Cezara Petredeanu

Despărțirea ar fi avut loc la începutul acestui an, imediat după o vacanță exotică petrecută în Thailanda. Deși în spațiul public au apărut speculații legate de o posibilă nuntă, Daniel și Cezara au ales tăcerea. Abia acum, actorul a vorbit deschis despre momentul despărțirii.

„Într-adevăr m-am despărțit de Cezara, cu care eram împreună de patru ani. Ne-am despărțit la începutul anului și după aceea a fost plecarea mea în Grecia pentru un proiect. Iar când m-am întors, am cunoscut pe cineva și lucrurile au funcționat cât au funcționat”, a declarat Daniel Nuță pentru Cancan.

Actorul a mărturisit că, după despărțire, a avut parte de o scurtă relație, dar și aceasta s-a încheiat rapid.

„Am avut niște plecări, într-adevăr, când am fost văzut în aeroport, mergeam spre Roma la o expoziție a lui Caravaggio, expoziție foarte impresionantă. S-au adus din toată lumea opere de-ale lui”, a adăugat el.

După încheierea relației cu Cezara Petredeanu, Daniel Nuță spune că se concentrează pe carieră și pe propria liniște interioară. Actorul a recunoscut că a traversat o perioadă dificilă, însă preferă să vadă totul ca pe o etapă firească a vieții.

„Nu aș vrea să dau prea multe detalii, dar cred că lucrurile se așază așa cum trebuie să se așeze. Nu mai suntem împreună. Dar cred că lucrurile au fost și s-au întâmplat în felul ăsta cu un scop destul de clar. Și vom vedea, nu știm. În momentul ăsta sunt singur, sunt bine și mă gândesc doar la proiectele mele și la liniștea și la confortul meu mental, să-mi găsesc un echilibru al meu, eu cu mine. Și atât. Nu contează nimic altceva”, a spus actorul cu sinceritate.

Actorul Daniel Nuță se concentrează acum pe carieră și pe serialul „Groapa”

În prezent, Daniel Nuță își canalizează energia asupra proiectelor profesionale. După o pauză lungă între sezoane, actorul a revenit pe platourile de filmare pentru sezonul 2 al serialului „Groapa”, o producție care s-a bucurat de un succes uriaș.

„Pauza a fost grea. Cu așteptare, cu entuziasm. Până să aflăm că o să facem sezonul 2, era așa o nostalgie. Mai vedeam materiale pe rețelele de socializare, mai scriau oamenii… ‘Dar Groapa când?’ Și noi ne dorim, și noi vrem”, a declarat actorul, entuziasmat de reîntoarcerea pe platou.

În ciuda despărțirii de  Cezara Petredeanu, Daniel Nuță pare mai determinat ca niciodată să-și consolideze cariera. El este considerat unul dintre cei mai talentați actori ai noii generații, reușind să se impună în industria cinematografică prin roluri complexe și o prezență carismatică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iulie 2026
21 iulie 2026