Prima pagină » Actualitate » De ce este înmormântat Mircea Lucescu cu onoruri militare. Decizia a fost luată de Traian Băsescu

De ce este înmormântat Mircea Lucescu cu onoruri militare. Decizia a fost luată de Traian Băsescu

10 apr. 2026, 10:19,
Redacția BZI în Actualitate

Fostul antrenor Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum cu onoruri militare, în cadrul unei ceremonii organizate la București, un detaliu care a atras atenția publicului și a ridicat întrebări legate de motivul acestei decizii. Explicația ține de o distincție acordată în urmă cu 17 ani de fostul președinte Traian Băsescu.

Onoruri militare la funeraliile lui Mircea Lucescu

În 2009, după triumful obținut de Șahtior Donețk în Cupa UEFA, echipă antrenată de Mircea Lucescu, tehnicianul român a primit, prin decret prezidențial, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, ca recunoaștere a rezultatelor sale din cariera de antrenor.

Această distincție este relevantă în contextul funeraliilor cu onoruri militare, întrucât legislația permite acordarea unor astfel de ceremonii și persoanelor decorate cu ordine naționale, în condițiile stabilite de autorități și la solicitarea familiei.

Astfel de ceremonii sunt prevăzute, în mod obișnuit, pentru militari activi, în rezervă sau în retragere, dar și pentru persoane care au primit ordine naționale, în funcție de decizia instituțiilor competente.

În cazul lui Mircea Lucescu, decorația primită în 2009 reprezintă elementul care permite organizarea funeraliilor cu onoruri militare.

Vă aducem aminte că fostul președinte Traian Băsescu a fost prezent la catafalcul lui Mircea Lucescu, la Arena Națională din București, unde numeroase persoane au venit să își ia rămas bun. Acesta a depus o coroană de flori albe și a participat la momentele de reculegere.

Băsescu a discutat cu Răzvan Lucescu, fiul antrenorului, și a privit alături de acesta o parte dintre distincțiile primite de-a lungul carierei. La plecare, fostul șef al statului a făcut o scurtă declarație.

„N-am de spus decât un singur cuvânt: respect pentru Mircea Lucescu. A avut o viață extraordinară, dedicată sportului și României. Respect pentru Lucescu!”, a spus Traian Băsescu.

Ultimul drum al unui nume uriaș din fotbal

Vineri, 10 aprilie 2026, la biserica Sfântul Elefterie din București și ulterior la Cimitirul Bellu are loc ceremonia de înmormântare a lui Mircea Lucescu. Sicriul a fost adus de la Arena Națională, unde, în zilele de miercuri și joi, mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu. Înaintea sosirii cortegiului funerar la biserică, zona a fost pregătită cu un covor din petale de flori, în semn de respect pentru fostul mare antrenor.

Ceremonia este restrânsă, fiind permis accesul doar familiei și apropiaților, iar slujba de înmormântare a început în jurul orei 10:00 și este programată să dureze aproximativ două ore. La eveniment sunt prezenți reprezentanți ai clubului Galatasaray, dar și ambasadorul Turciei în România, semn al impactului internațional al carierei lui Mircea Lucescu.

După slujbă, cortegiul funerar urmează să se îndrepte către Cimitirul Bellu, unde înhumarea este programată în jurul orei 13:10, în cadrul unei ceremonii cu onoruri militare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026