Stiri si curiozitati

De ce sărutăm mâna preotului? De unde vine acest obicei

Publicat: 17 aug. 2020
De ce sărutăm mâna preotului?
De ce sărutăm mâna preotului?

De ce sărutăm mâna preotului, cum a luat naştere acest obicei practicat de majoritatea acreştinilor. Potrivit apostolului Pavel, sărutarea mâinii preotului nu este o sărutare obişnuită, aceasta este o sărutare sfântă. Sfântul Ioan Gură de Aur explica şi el acest gest: “Ştiţi de ce sărutăm mâna preotului? Pentru că mâna preotului ne dă ceea ce nici o altă mână de muritor nu ne poate da, Sfânta Împărtăşanie!”.

Specialiştii în religie susţin că în trecut exista practica venerării prin sărutare şi a picioarelor episcopului, pornind de la paradigma evanghelică.

De ce sărutăm mâna preotului?

În cartea părintelui Ambrozie Iurasov ”Îndrumar creştin pentru vremurile de azi” găsim mai multe răspunsuri.

Potrivit acestuia, în momentul în care un credincios se apropie de preot pentru a-i cere binecuvântarea, Dumnezeu îl binecuvântează pe preot, iar apoi preotul, pe credincios. Mai exact, preotul este cel ce transmite harul Domnului. În realitatea se sărută, de fapt, nu mâna preotului, ci mâna Domnului.

Dumnezeu a lăsat preoţii pe pământ şi le-a dat putere deosebită, că harul Lui să se pogoare peste credincioşi prin ei.

Sfântul Ioan Gură de Aur explică în scrierile sale care este semnificația acestui gest.

„Dacă aş întâlni un preot şi un înger m-aş pleca întâi preotului până la pământ şi i-aş săruta mâna sfinţitoare şi apoi m-aş pleca îngerului. Gândeşte-te ce fel trebuie să fie mâinile acelea care slujesc, ce fel trebuie să fie limba aceea care rosteşte acele cuvinte? Nu trebuie să fie oare mai curat şi mai sfânt decât oricare altul, sufletul care a primit atâta Duh? Atunci şi-n timpul Sfintei Liturghii şi îngerii stau împrejurul preotului. Tot altarul şi locul din jurul jertfelnicului se umple de puterile cereşti în cinstea Celui ce Se află pe jertfelnic”

Este mâna preotului păcătoasă?

Mulţi sceptici susţin faptul că mâna preotului este păcătoasă şi ca mâna sa nu trebuie sărutată. După cum susţin mai mulţi duhovnici, mana preotului, păcătoasă sau nu, prin ea trece Harul lui Dumnezeu!

Chiar şi preoţii, atunci când se întâlnesc între ei, îşi sărută mâna în mod reciproc. Prin acest gest este slăvit prin fratele sau Prezența Harului Divin.

Ei se sărută de trei ori în mod normal pentru a se saluta frățește, așa cum fac creștinii, membrii aceleiași familii : Biserica Ortodoxă

ATENŢIE! Nimeni nu este obligat să sărute mana preotului, acest gest trebuie făcut din inimă. În trecut, însă chiar şi în prezent unii oameni săruta şi picioarele duhovnicului său preotului lor, pentru că prin el au primit mare vindecare.

De ce sărutăm mâna preotului?

Fiindcă prin ea acea mână, lucrează Dumnezeu în viețile noastre.

Sfântul Ambrozie al Milanului spune: “Preotul este ambasadorul iubirii lui Hristos”. Noi, creștinii ortodocși, suntem cu toții slujitori ai Lui Hristos.

Aşadar, sărutarea mâinii preotului nu este sărutare obişnuită, ci este, după cuvântul apostolului Pavel, sărutare sfântă

Sărutarea mâinii preotului este doar unul dintre multele maniere ale creştinului în Sfânta Biserică. Un gest apropiat de acesta ar fi sărutarea icoanelor.

Ce spune părintele Ciprian Gradinaru despre sărutarea icoanelor

” Când vă apropiaţi de o icoană ca s-o sărutaţi, sărutaţi Evanghelia, apoi îndreptaţi-vă privirea în josul icoanei sau la crucea din mâna persoanei de pe icoană sau sărutaţi mâna sau piciorul persoanei pictate pe icoană. Atunci când sărutaţi o icoană, arătaţi tot respectul persoanei de pe acea icoană acelaşi respect pe care l-aţi arăta unei personae pe care o venerat. Nu uitaţi să vă ştergeţi rujul de pe buze înainte de a săruta o icoană.”





Comentarii
Adauga un comentariu