Local

De ce unii copii răcesc mai des? Medicul Maricel Burlacu explică: „Există copii care au așa-numita hiperreactivitate bronșică” – VIDEO

Publicat: 20 oct. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
De ce unii copii răcesc mai des Medicul Maricel Burlacu explică Există copii care au așa-numita hiperreactivitate bronșică - VIDEO
În studioul BZI LIVE, medicul Maricel Burlacu a vorbit despre hiperreactivitatea bronșică, o chestiune care ține de apanajul astmului bronșic.

Dr. Maricel Burlacu, medic primar pediatru la Secția III Pediatrie a Spitalului de Copii ,,Sf. Maria” Iași, a discutat, în emisiunea BZI LIVE, despre așa-numita hiperreactivitate bronșică, unul dintre motivele care determină pe unii copii să răcească mai des. Află, în rândurile care urmează, când este pus acest diagnostic și ce tratament necesită cel mic pentru a se vindeca.

Hiperreactivitatea bronșică reprezintă o iritabilitate a căilor respiratorii, declanșată de diferiți factori favorizanți, pe un teren genetic predispozant. Prin convenție internațională, s-a stabilit că putem vorbi cu adevărat de astm bronșic, numai după vârsta de 6-7 ani. Important de precizat este că astmul bronșic la copii se vindecă, deoarece este diferit de astmul bronșic al adultului, însă nu de la sine, ci doar cu ajutorul unui tratament adecvat.

De ce unii copii răcesc mai des? Medicul Maricel Burlacu răspunde: „În mod mai frecvent acum decât altă dată, există copii care au așa-numita hiperreactivitate bronșică, o chestiune care ține de apanajul astmului bronșic”

În studioul BZI LIVE, medicul Maricel Burlacu a vorbit despre hiperreactivitatea bronșică, o chestiune care ține de apanajul astmului bronșic. Copiii care prezintă această hiperreactivitate se comportă particular, în sensul că, atunci când sunt agresați de un nou virus, în loc să reacționeze ca majoritatea, să aibă rinoree, să se simtă obosiți, să aibă dureri de cap ori amețeli, pot realiza o schiță de astm bronșic sau chiar o criză completă.

„Există copii care fac mai des afecțiuni digestive sau respiratorii. Dacă e să ne referim la cei cu afecțiuni respiratorii, trebuie să reținem că, în mod mai frecvent acum decât altă dată, există copii care au așa-numita hiperreactivitate bronșică, o chestiune care ține de apanajul astmului bronșic. Cei care au această hiperreactivitate bronșică se comportă particular, atunci când sunt agresați de un nou virus, în sensul că, atunci când vin în contact cu un nou virus, în loc să reacționeze ca majoritatea, să aibă o rinoree, adică să îi curgă nasul o zi-două, să se simtă mai obosit câteva zile, să aibă ceva dureri de cap, amețeli, cel care are hiperreactivitate bronșică poate realiza o schiță de astm bronșic sau chiar o criză completă. Și atunci el poate face o nouă criză de astm, cel care are diagnosticul stabilit așa sau este ignorat diagnosticul de astm bronșic, acela poate să facă, la oricare nouă viroză, o recădere în cadrul bolii lui de bază, a astmului bronșic, având această hipersensibilitate.”, a explicat medicul Maricel Burlacu la BZI LIVE.

Medicul primar pediatru a mai spus că, în prezent, astmul bronșic este privit ca o boală inflamatorie cronică. Explicația rezidă în faptul că, într-o criză de astm, apare un edem, o îngustare a lumenului, urmată de o hipersecreție de mucus. acest exces de mucus face ca deschiderea bronșiolelor terminale să fie și mai mică.

„Astmul bronșic este, la ora actuală, privit ca o boală inflamatorie cronică. Așa încât, precum un reumatism care are afectată una sau mai multe articulații și acolo este inflamație, se întâmplă exact același fenomen la nivelul arborelui bronșic, în sensul că, într-o criză de astm, avem un edem, adică tuburile terminale de la gradul 10 la 13, bronșiolele acelea terminale, nu mai sunt armate de cartilagiu, ci sunt conducte musculare, care își mențin deschiderea prin tonicitatea mușchilor. Acolo, la nivelul acestor bronșiole, se produce o constricție, o îngustare a lumenului, apoi se produce o hipersecreție de mucus și, dacă e să ne imaginăm ce se întâmplă după acea constricție, odată cu ea se micșorează lumenul. Excesul de mucus face ca deschiderea să fie încă și mai mică. Apoi, acolo mai apare și edemul, adică o umflare a zonei, care determină o îngustare și mai pronunțată a respectivei zone și, toate acestea, fac parte din patogenia astmului bronșic. ”, a completat medicul.

Cum se tratează o criză de astm?

Medicul a dezvăluit că o astfel de criză poate fi tratată cu ajutorul unui bronșiolodilatator, cu un medicament care să modifice fluiditatea mucusului.

„Pentru ca să luptăm împotriva acesteia, în primul rând trebuie să tratăm criza cu un bronșiolodilatator, cu ceva care să modifice fluiditatea mucusului. Dar, factorul principal îl reprezintă inflamația. Și la ora actuală sunt medicamente în stare să pondereze, chiar să suprime această inflamație.”, a declarat medicul Maricel Burlacu în emisiunea BZI LIVE.

Acesta a mai precizat că astmul bronșic la copii se vindecă, dar nu de la sine, ci un tratament corespunzător.

„Astmul bronșic la copil este altceva decât astmul bronșic al adultului. Și da, astmul bronșic la copil se vindecă. Nu de la Domnul, ci cu tratament.”, a mai punctat medicul.

Adauga un comentariu