De la începutul anului 2025 până la data de 27 octombrie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași s-au înregistrat 86 de decese. De asemenea, în același interval, 21.082 de copii au fost externați, mortalitatea fiind astfel de 0,41 la sută.
86 de copii și-au pierdut viața la Spitalul „Sf. Maria” Iași, în 2025
Reporterii BZI au solicitat managerului interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași o statistică cu numărul de decese pentru perioada 2020-2025. Astfel, au aflat că, în anul 2020, au fost externați 11.154 de pacienți, în timp ce 86 de copii și-au pierdut viața, și a rezultat o mortalitate de 0,77 la sută. În anul 2021, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași au fost externați 13.195 de copii, iar 101 au încetat din viață. Prin urmare, în 2021, mortalitatea a fost tot de 0,77 la sută. În anul 2022, numărul de externări a fost mai mare, respectiv 19.413 pacienți, înregistrându-se 88 de decese și o mortalitate de 0,45 la sută. În anul 2023, adresabilitatea a crescut la unitatea medicală mai sus menționată, fiind externați 22.932 de pacienți și înregistrate 79 de decese.
A rezultat astfel o mortalitate de 0,34 la sută. În anul 2024, mortalitatea înregistrată la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a fost de 0,43 la sută, fiind externați 28.161 de pacienți și înregistrate 120 de decese. De la începutul anului 2025 până la data de 27 octombrie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași s-au înregistrat 86 de decese și un număr de 21.082 de externări. Astfel, mortalitatea rezultată este de 0,41 la sută.
Opt copii au murit, după ce s-au infectat cu Serratia marcescens în Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Copii „Sf. Maria” Iași
Amintim că, în luna septembrie 2025, 9 copii s-au infectat cu bacteria Serratia marcescens în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Copii „Sf. Maria” Iași. Dintre cei 9 copii, 8 au încetat din viață. Reporterii BZI au aflat, pe surse, că dr. Cătălina Ionescu – care era la acel moment manager interimar al unității medicale – nici măcar nu a informat șefii de secție despre ceea ce se petrecea în ATI, acolo unde, în data de 15 septembrie 2025, a fost declarat focar de Serratia marcescens, 3 pacienți fiind infectați cu această bacterie, care poate fi fatală pacienților cu imunitate compromisă.
Totul a fost ținut secret, astfel că se putea ajunge ca bacteria să se extindă și la nivelul celorlalte secții, iar numărul de morți să fie mai mare. Serratia marcescens este o bacterie răspândită la nivel mondial, prezentă în mediul înconjurător, inclusiv în apă, sol, plante și pe suprafețe umede, și care poate provoca afecțiuni severe la om. Bacteria poate să nu reprezinte un pericol major pentru o persoană sănătoasă, cu o imunitate normală, dar pentru pacienții cu imunitate compromisă – așa cum sunt, de regulă, pacienții internați în ATI – poate fi fatală.
Din păcate or să mai moară atât timp cat tripleta morții Belu – Pilă – Alexe încă stau bine mersi și rad de nou. Principala cauză a morții sunt acele bacterii aduse prin mâncarea venită în marmite nespălate și pregătită în condiții insalubre. Pilă a fost cel care a renunțat la aparatură contractată pentru bucătărie și a votat în consiliul de administrație unde e președinte să cumpere mâncare imputita de la fam Coman care îi dau lui parandărătul .
La spitalul de copii proaspăt renovat deja pe sute de milioane că se putea face unul nou ( alt parandărăt gras ) cu alte milioane de euro se servesc gândaci fierbinți, legea e condiment, iar invizibilii – gândaci, bacterii, fantome și clanul Coman – râd în cor, protejați de Alinuța , Dănuț și Don Costelo.
Tablagiu alexe, securiciul pilă și idioata de beluga bunga bunga sunt vinovați de această îngrozitoare tragedie de la spitalul de copii datorită achizițiilor trucate și angajări lor cu șpagă…aveți curaj și devoalati toate matrapazlacurile făcute de acest trio al morții prin achiziții trucate și angajări cu șpagă a unor persoane care nu indeplineau condițiile pentru funcțiile ocupate…
La pușcărie excrocul de KILĂ cea mai mare lepră din oraș !
Foarte multi! O medie de peste un deces in fiecare saptamana.
Azi e luni Kila încă e liber după morții in serie de la Sf Maria ca urmare a infecțiilor din mâncare tip laturi luată de la Iulian Coman care îi dă parandărăt împărțit între Kila , Muscatu, Beluga (50% ) și maharii de la CJ ( 50% )